Dan Motreanu: „Cooperarea în domeniul apărării sau reducerea dependenței energetice față de Rusia, tema discuțiilor dintre premierii statelor NATO din Europa de Sud Est”
„Premierul Nicolae Ciucă a caracterizat Rusia drept „cea mai serioasă amenințare la adresa securității noastre comune”. În aceste condiții, s-au indentificat direcții de acțiune pentru contracararea influenței Rusiei în regiune.
Premierii din România, Bulgaria, Muntenegru și Macedonia de Nord au discutat despre dezvoltarea cooperării ca aliați NATO pentru a întări postura de apărare și descurajare a Alianței pe Flancul Estic. Premierul Nicolae Ciucă a invitat aliații să contribuie la structurile NATO de pe teritoriul nostru.
Statele din zonă vor acționa pentru reducerea dependenței energetice față de Rusia, combaterea narativelor false ale Rusiei, securitate cibernetică sporită și o creștere a comerțului între statele din regiune.
Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu omologul său bulgar, Kiril Petkov, despre finalizarea interconectorului de gaze dintre Bulgaria şi Grecia. „Am primit garanţii că toate aceste lucrări se vor finaliza vara aceasta, în luna iunie, şi ulterior va urma procesul de teste, astfel încât în toamna acestui an să putem să beneficiem de tranzitul de gaz lichefiat care poate fi alimentat în Portul Alexandroupolis, din Grecia”, a anunțat Nicolae Ciucă.
Un alt subiect de discuţie l-a reprezentat infrastructura rutieră şi feroviară, context în care partea bulgară a propus realizarea a cinci poduri peste Dunăre.
Şefii de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est s-au reunit luni în capitala Bulgariei, Sofia.”
(Dan MOTREANU- europarlamentar liberal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
7.7
°
C
7.7
°
7.7
°
77%
0.5m/s
37%
mar
26
°
mie
27
°
J
25
°
vin
27
°
S
27
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
