AcasăActualitatePanică provocată de un incendiu, aseară, în cartierul Ghizdarului (VIDEO)

Panică provocată de un incendiu, aseară, în cartierul Ghizdarului (VIDEO)

În cursul serii trecute, a izbucnit un incendiu în curtea unei case, existând pericolul ca flăcările să se extindă la locuință.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului și au scos din curte o butelie, înlăturând astfel pericolul de explozie.

https://fb.watch/9grPrFrDom/

Proprietara casei, o femeie în vârstă de 81 de ani, a fost preluată de paramedicii SMURD și monitorizată la fața locului, deoarece era speriată de ceea ce s-a întâmplat.

Au ars mobilierul din lemn, care era depozitat în curte, gunoi menajer și doi metri liniari gard.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată, cercetările fiind continuate de Poliție”.

(ISU Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
7.3 ° C
7.3 °
7.3 °
75%
2.5m/s
100%
J
10 °
vin
13 °
S
10 °
D
9 °
lun
8 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!