În vizita sa în Slovacia, din prima jumătate a lunii acesteia, Papa Francisk a cerut preoților ca predicile să țină cont de timpul de atenție al credincioșilor, iar ”omilia” (cuvântarea bisericească; predica – n.red.) Sfintelor Liturghii să nu depășească zece minute.
Cuvântul-cheie evidențiat de Sfântul Părinte a fost dialogul, din convingerea că ”o Biserică ce formează libertatea interioară și responsabilă, care știe să fie creativă cufundându-se în istorie și în cultură, este, totodată, o Biserică ce știe să dialogheze cu lumea, cu cel care îl mărturisește pe Cristos chiar dacă nu este de-al nostru, cu cine trăiește efortul unei căutări religioase, chiar și cu cel care nu crede”.
Referindu-se la relația Bisericii, a preoților, cu credincioșii, Papa Francisc a spus:
Este frumoasă o Biserică smerită care nu se separă de lume și nu privește viața cu detașare, ci locuiește în interiorul ei. A locui înăuntru, să nu uităm: a împărți, a merge împreună, a primi căutările și așteptările lumii. Acest lucru ne ajută să ieșim din auto-referențialitate: centrul Bisericii – cine este centrul Bisericii? – nu este Biserica! Centrul Bisericii nu este ea însăși: să ieșim din preocuparea excesivă față de noi înșine, de structurile noastre, de felul în care societatea se uită la noi. Aceste lucruri, în cele din urmă, ne vor duce către o teologie a machiajului, cum să ne fardăm mai bine, nu? Să ne cufundăm, în schimb, în viața reală, în viața reală a oamenilor și să ne întrebăm: care sunt necesitățile și așteptările spirituale ale poporului nostru? La ce se așteaptă din partea Bisericii? Mi se pare important a încerca să răspundem la aceste întrebări și îmi vin în minte trei cuvinte”.
Primul cuvânt-cheie evidențiat de papa Francisc a fost libertatea: ”fără libertate nu există o adevărată umanitate, pentru că ființa umană a fost creată liberă și ca să fie liberă.”
În cuvântul său Papa Francisc a mai precizat că: ”Biserica nu este o fortăreață, nu este o putere organizată, un castel amplasat pe înălțimi care se uită la lume de la distanță și cu suficiență (…)
Vă rog, să nu cedăm la tentația magnificenței, a măreției lumești! Biserica trebuie să fie smerită cum era Iisus, care s-a despuiat de toate, care s-a făcut sărac ca să ne îmbogățească (cf. 2 Cor 8,9): în acest fel a venit să locuiască între noi și să vindece umanitatea noastră rănită”.
(Jurnal)
