Cetățean turc depistat cu document de călătorie al unei alte persoane la P.T.F. Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un tânăr, cetăţean turc, în vârstă de 27 de ani, care a încercat să intre ilegal în ţară, folosind o carte de identitate eliberată de autoritățile bulgare, care aparţinea de fapt altei persoane.
În cursul acestei nopți, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism, un cetățean bulgar, în vârstă de 31 de ani, însoțit de un alt bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească.
La verificarea documentului, colegii noștri au constatat faptul că existau diferențe de fizionomie între persoana din fotografia cărții de identitate prezentate și pasagerul din autoturism, stabilindu-se că documentul de identitate aparținea de fapt unei alte persoane.
În urma controlului amănunţit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit asupra pasagerului mai multe documente personale, valabile, constând într-un pașaport, o carte de identitate și un permis de conducere, emise de autorităţile turce. Astfel, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean turc, în vârstă de 27 de ani.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei șoferului bulgar, dar și a cetățeanului turc, iar conform protocolului româno-bulgar, aceştia și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanți ai Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
13.5
°
C
13.5
°
13.5
°
93%
1.7m/s
33%
J
21
°
vin
16
°
S
19
°
D
17
°
lun
18
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
