AcasăActualitateÎn această săptămână au continuat alegerile în filialele locale liberale giurgiuvene

În această săptămână au continuat alegerile în filialele locale liberale giurgiuvene

„Începând de miercuri, 7 iulie 2021, inclusiv duminică, 11 iulie 2021, organizațiile locale din: Prundu, Adunații Copăceni, Malu, Slobozia, Singureni, Isvoarele, Valea Dragului, Herăști, Hotarele, Bolintin Vale, Mihăilești, Schitu, Izvoarele și-au ales conducerile.

Am participat direct la aceste evenimente și pentru că s-au desfășurat în mai multe localități, simultan, au participat din partea conducerii județene, Dumitru Beianu, Maria Gabriela Horga, Toma Petcu, Alexandru Andrei, Florian Velicu, Vasile Moise, Fabian Țîrcă, Elisabeta Mihalcea, Cristian Anculescu, Adrian Chiran.

Tot ce am construit până acum alături de această #echipă liberală unită a fost numai datorită eforturilor susținute și îndreptate către binele giurgiuvenilor.

Această echipă liberală a învins PSD și a reușit câștigarea detașată a alegerilor locale și parlamentare, fiind prima organizație din țară ce a înregistrat scorul de aproape 50%.

Rezultatele remarcabile au fost posibile prin implicarea tuturor organizațiilor locale și tot ele sunt cele care decid viitorul #PNL.

Săptămâna viitoare vor avea loc alegerile pentru conducerea municipiului și pentru conducerea județeană a #PNLGiurgiu.

Mulțumesc, încă o dată, organizaţiilor locale în care au avut loc alegeri până acum și care și-au manifestat public susţinerea candidaturii mele pentru un nou mandat la conducerea filialei judeţene #PNLGiurgiu.

#PNL Giurgiu nu uită că principala datorie a noastră este față de oameni și că absolut toți suntem implicați și pe deplin responsabilizați de încrederea pe care aceștia ne-au oferit-o și vom continua proiectele pentru județul Giurgiu, ducând mai departe viziunea #liberală; și se vor materializa prin rezultatele concrete pe care #echipa le va avea.” – transmite politicianul liberal Dan MOTREANU.

#AlegeriOrganizațiileLocale

#PNLGiurgiu

(Dan MOTREANU – europarlamentar PNL)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
90%
1.2m/s
83%
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
19 °
lun
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!