AcasăActualitateAscunși printre sacii cu susan, doi sirieni au încercat să intre ilegal...

Ascunși printre sacii cu susan, doi sirieni au încercat să intre ilegal în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat doi cetățeni din Siria, care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în semiremorca unui camion care transporta saci de susan.

La data de 18.03.2021, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, susan din Turcia pentru o societate comercială din România.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunși, în semiremorca autocamionului, doi cetățeni sirieni.

Cei în cauză au declarat faptul că, aflându-se într-un depozit din Turcia, s-au urcat în camion, în timp ce acesta era încărcat cu marfă, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre situația de fapt.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor doi străini, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceștia au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.2 ° C
16.2 °
16.2 °
72%
0.4m/s
5%
mar
17 °
mie
19 °
J
22 °
vin
15 °
S
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!