AcasăActualitateCum a trecut comuna Joița peste perioada de criză provocată de pandemia...

Cum a trecut comuna Joița peste perioada de criză provocată de pandemia Coronavirus

După cum ne spunea viceprimarul comunei Joița, Alexandru Păun, cele două luni de stare de urgență au fost destul de pline pentru localitate. Astfel, dincolo de faptul că s-a lucrat – așa cum au prevăzut ordonanțele militare – totuși atenția conducerii Primăriei s-a îndreptat și către sănătatea locuitorilor. 

„Am avut, la început, circa 150 de persoane în autoizolare, ca urmare a întoarcerii lor din zonele de risc. Am avut și un caz de persoană depistată pozitiv, asimptomatică, ce a fost în carantină și care acum se simte foarte bine. Nu am avut evenimente deosebite, asta pentru că oamenii au înțeles că este spre binele lor să respecte legile. La rândul nostru, noi, ca Primărie, ne-am ocupat de dezinfecția localității, spălând, în două rânduri, străzile și ulițele comunei – aici vreau să menționez sprijinul primit de la Consiliul Județean pentru realizarea acestui obiectiv. Ca instituție, suntem pregătiți de ieșirea din starea de urgență și să intrăm în starea de alertă, am achiziționat pentru toți angajații măști de protecție, soluții dezinfectante și ce mai este necesar.”, ne mai spunea viceprimarul Alexandru Păun. 

De asemenea, acesta a ținut să mai precizeze faptul că, la acest moment, circa 10 persoane se mai află în autoizolare, majoritatea fiind șoferi de autocamioane, întorși din cursă. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie puternică
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
88%
1.4m/s
100%
S
9 °
D
12 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
18 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!