AcasăActualitateRomânia și Bulgaria, cele mai mari amenzi din UE, raportat la veniturile...

România și Bulgaria, cele mai mari amenzi din UE, raportat la veniturile populației

În comparație cu alte țări din Uniunea Europeană, România a acordat printre cele mai dure sancțiuni, pentru încălcarea normelor  impuse de Ordonanța privind prevenirea riscurilor de infectare cu COVID-19, raportat la veniturile populației.

La 31 martie, amenzile au fost cuprinse între 415 și 4150 euro, mult peste venitul mediu lunar brut. Acesta este de 512 euro, potrivit datelor Eurostat din 2014.

Belgia, Franța, Danemarca și Germania au stabilit amenzi al căror minim este sub 400 euro, în condițiile în care populația are un venit mediu lunar de peste 2.000 euro.

În Germania, amenzile au variat între 150 și 500 euro, în Belgia, între 250 și 750 euro, iar în Italia, între 400 și 3.000 euro.

O politică asemănătoare a avut doar Bulgaria, unde amenzile au fost între 2.500 și 7.500 euro. În țara vecină, venitul mediu lunar brut este de 420 de euro.

În legătură cu acest aspect președintele României , Klaus Iohannis, a declarat că fără aceste amenzi, la noi,  morții ar fi fost mult mai mulți .  

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie puternică
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
88%
1.4m/s
100%
S
9 °
D
12 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
18 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!