AcasăActualitateCe reguli vor fi adoptate, după 15 mai, de către şcolile de...

Ce reguli vor fi adoptate, după 15 mai, de către şcolile de şoferi

Odată cu data de 15 mai, și școlile auto din țară își vor relua activitatatea, bineînțeles, cu o serie de reguli.

Federaţia Naţională a Patronatelor Formatorilor de Conducători Auto a înaintat Ministerului de Interne o cerere prin care se doreşte ca durata examenului auto să se stabilească undeva la 15 minute, pentru a se respecta distanţa socială faţă de examinator, cât şi de cursant, iar examenul să se desfăşoare fără martor, având în vedere faptul că examenul la proba practică este înregistrat audio-video. Deocamdată nu s-a primit nici un răspuns cu privire la cele declarate de către autorităţi, astfel că, cel puțin deocamdată, nu se știe cu exactitate cum sau când vor fi reluate examenele pentru obținerea permisului de conducere.

Pe de altă parte, instructorii și proprietarii de școli de șoferi vor trebui să ia în calcul distanțarea socială, astfel că la sala de pregătire teoretică numărul cursanților ar putea fi redus la jumătate, iar cursurile să se deruleze în mai multe serii.

În ceea ce privește orele de practică (conducere), toţi instructorii vor avea dezinfectant, mască, mănuşi. Maşina va fi igienizată după fiecare şedinţă, iar şedinţa de conducere se va desfăşura doar cu un candidat, fără a mai fi prezente şi alte persoane în maşină.

În ceea ce îl privește pe cursant, acesta va purta, obligatoriu, mască şi mănuşi de protecţie.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
93%
3.6m/s
100%
S
9 °
D
12 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
18 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!