AcasăActualitateCum se vor desfășura slujbele la Biserică

Cum se vor desfășura slujbele la Biserică

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat la Digi24, că după ridicarea stării de urgență, slujbele nu se vor organiza, sub nicio formă, în interiorul lăcașelor de cult.

Întrebat dacă ar putea exista o altă reglementare în privința linguriței de împărtășit despre care unii  au spus că ar trebui  să fie ”de unică folosință”, subiect ce a declanșat  aprigi comentarii  în mediul virtual, premierul a spus: Nu mă pricep, sincer, și ce a apărut în spațiul public ca și norme care sunt gândite de la nivelul INSP și al comisiei de la nivelul Ministerului Sănătății sunt chestiuni care au la bază eliminarea riscului de transmitere a virusului.

Proiectul de lege privind măsurile care vor fi adoptate după 15 martie prevede că se vor putea desfășura slujbe religioase, cu respectarea unor reguli de distanțare socială.

„Activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu consultarea Departamentului Cultelor”, se arată în proiectul de lege adoptat  zilele trecute de Guvern.

Regulile de disciplină sanitară „vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță precum și alte asemenea măsuri privind orice alte aspecte implicate de activitatea de exercitare a cultelor religioase, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-CoV-2”, potrivit proiectului.

Documentul a fost trimis la Parlament, care urmează să-l voteze. Parlamentarii pot aduce însă modificări.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie puternică
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
93%
2.3m/s
100%
S
10 °
D
12 °
lun
12 °
mar
15 °
mie
16 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!