AcasăActualitateParlamentarii și membrii guvernului din Bulgaria renunță la salarii pe durata stării...

Parlamentarii și membrii guvernului din Bulgaria renunță la salarii pe durata stării de urgență

Parlamentarii bulgari au votat ieri donarea propriilor salarii pentru lupta împotriva coronavirusului, începând cu data pe 1 aprilie și până când se va încheia starea de urgență, anunță Novinite.com.

Propunerea a venit de la partidul de centru-dreapta GERB (Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), aflat la putere, și a fost susținută de 170 de parlamentari și toate grupurile parlamentare.

Astfel, salariul net al tuturor senatorilor și deputaților, dar și cel al membrilor guvernului, va fi transferat într-un cont al Ministerului Sănătății, banii urmând să fie folosiți pentru lupta împotriva epidemiei de coronavirus.

Partidul Socialist și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, ambele aflate în opoziție, au insistat ca măsura să se aplice și membrilor cabinetelor politice. Totodată, Patrioții Uniți (partenerul minoritar din coaliția de guvernare) a cerut președintelui și vicepreședintelui să își doneze salariile.

Între timp, măsurile stării de urgență în Bulgaria se prelungesc până la data de 13 mai, după cum ne informa corespondentul nostru la Ruse, Simeon Trifonov. De asemenea, acesta a mai precizat că, de la debutul pandemiei, în județul Ruse (Bulgaria) au fost înregistrate doar trei cazuri de infectare cu noul coronavirus.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
15 ° C
15 °
15 °
74%
0.8m/s
97%
mie
14 °
J
19 °
vin
24 °
S
14 °
D
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!