AcasăActualitateAproape trei sute de persoane, în izolare la domiciliu în municipiul Giurgiu

Aproape trei sute de persoane, în izolare la domiciliu în municipiul Giurgiu

Conform informațiilor primite de la Direcția de Asistență Socială Giurgiu, la acest moment, pe raza municipiului, circa trei sute de persoane se află în izolare la domiciliu. 

„De la începutul pandemiei, din 28 februarie (când am înregistrat primul izolat la domiciliu) am avut, până acum peste 500 de persoane aflate în această situație. După cum știți, după 14 zile, unii au ieșit deja, astfel că, la această dată (n.r. – 2 aprilie) avem în izolare la domiciliu 284 de locuitori ai municipiului”, au declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, surse din cadrul DAS Giurgiu. 

Pentru fiecare persoană din municipiu aflată în izolare la domiciliu, Primăria municipiului Giurgiu a alocat, prin hotărâre de consiliu, suma de 17 lei zilnic pentru hrana acestora, pachetele fiind alocate o singură dată, în alimente de primă necesitate, în cuantum de 238 lei pentru fiecare persoană. 

Conform acelorași surse, la Centrul pentru primire în regim de urgență de la Giurgiu Nord sunt internate un număr de 9 persoane, toate oameni fără adăpost, cărora le-au fost făcute toate testele necesare. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.5 °
9.5 °
95%
1.3m/s
98%
J
19 °
vin
24 °
S
12 °
D
12 °
lun
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!