AcasăActualitateZeci de kilograme de fructe și legume, donate de elevii de la...

Zeci de kilograme de fructe și legume, donate de elevii de la Liceul „Tudor Vianu”

În „Săptămâna legumelor și fructelor donate” – campanie care aparține Strategiei Naționale de Acțiuni Comunitare, elevii Liceului Teoretic „Tudor Vianu”, îndrumați de prof. Mihaela Leoacă și Andras Ildiko, merg pe același drum – donează legumele și fructele strânse centrului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Slobozia unde Veronica  Ștefan (director) și preotul Valentin Ștefan adăpostesc victime ale violenței domestice.

Săptămâna legumelor și fructelor donate sprijină consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi, într-o societate unică şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea – astfel încât acțiunea culminează cu transportarea celor strânse la sediul asociației.

Dincolo de actul donării, adolescenții intră în contact direct la Așezământul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, cu viața însăși, așa cum este ea în fiecare zi – rău și bine, respectiv persoane mai puțin norocoase și sprijinul semenilor cu suflet și inimă.

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
27.4 ° C
27.4 °
27.4 °
35%
1.3m/s
3%
J
27 °
vin
29 °
S
29 °
D
29 °
lun
29 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!