800 de pachete cu țigarete și tutun, ascunse și nedeclarate, descoperite la P.T.F. Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, 800 de pachete cu țigarete și tutun, ascunse și nedeclarate. Bunurile aparţineau şoferului mijlocului de transport, care nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea.
„În data de 09.11.2022, în jurul orei 01.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni din cadrul P.T.F. Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, o autoutilitară, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 31 de ani.
Cu această ocazie, în urma controlului efectuat, colegii noștri au descoperit, în semiremorca mijlocului de transport, într-un locaș special amenajat, cantitatea de 730 de pachete cu țigarete și 70 de pachete cu tutun, în cantitate totală de 2.8 kilograme. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că bunurile aparţin șoferului autoutilitarei care nu deţinea documente de provenienţă pentru acestea.
Produsele, estimate la o valoare de 21.050 lei, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, conform art. 452 din Legea 227/2015”, comunică purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer fragmentat
17.8
°
C
17.8
°
17.8
°
90%
1.2m/s
83%
J
19
°
vin
17
°
S
20
°
D
19
°
lun
16
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
