Ziua Mondială a Siguranței Alimentare

În ziua de 7 iunie 2019, s-a sărbătorit pentru prima oară, Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare. Pentru că siguranţa alimentară este deosebit de importantă în asigurarea sănătăţii consumatorilor şi fără ea nu se poate concepe securitatea alimentară şi sustenabilitatea sistemelor alimentare, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), la propunerea Organizaţiei Mondiale a  Sănătăţii (OMS), a desemnat ziua de 7 iunie că fiind Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare.

Siguranţa alimentară nu este doar responsabilitatea guvernelor, fermierilor, fabricanţilor de produse alimentare şi distribuitorilor, ci şi responsabilitatea consumatorilor.

Siguranţa alimentară presupune absenţa riscurilor alimentare care ar putea afecta sănătatea consumatorilor. Aceste riscuri pot fi de natură microbiologică, chimică sau fizică şi adesea nu pot fi observate cu ochiul liber. Bacteriile, virusurile sau reziduurile de pesticide sunt doar câteva exemple.

Astfel, OMS lansează următoarele apeluri la acţiune:

  1. Asigură-te că e sigur! – Guvernele trebuie să asigure alimente sigure şi nutritive pentru toţi;

  2. Cultivă-le în siguranţă! – Producătorii din agricultură şi sectorul alimentar trebuie să adopte bune practici;

  3. Păstrează-le în siguranţă! – Operatorii trebuie să se asigure că mâncarea este sigură;

  4. Mănâncă în siguranţă! – Toţi consumatorii au dreptul la mâncare sigură, sănătoasă şi nutritivă;

  5. Uniţi-vă pentru siguranţă! – Siguranţa alimentară este o responsabilitate comună.

(Jurnal)