Românul se tratează de multe ori după ureche, după ce spune vecina, mama, sau mai nou, documentându-se pe internet despre ceea ce crede că îi va face bine. 7 din 10 români iau suplimente alimentare, iar numărul lor s-a dublat în ultimul an. Din nefericire însă, cei mai mulți apelează la astfel de soluții, fără a cere sfatul medicului, iar acest lucru poate afecta grav sănătatea.

În perioada rece, consumul de vitamine pentru imunitate este un obicei pe care îl au mulți dintre noi. Pastilele care inițial par prieteni de nădejde, pot deveni dușmanii organismului nostru.

Am întrebat o farmacistă dintr-o farmacie din Piața Centrală Giurgiu, farmacie ce comercializează vitamine și suplimente alimentare, iar aceasta ne declara că:  „Vânzările de vitamine și suplimente au crescut în acest al doilea an de pandemiei. Peste 80% dintre români au luat în ultimele trei luni vitamine și minerale, iar 70% au luat suplimente alimentare pentru a-și întări sistemul imunitar”.

Puţini dintre noi ştiu însă că aceste suplimente, luate după ureche, sunt foarte periculoase pentru sănătatea noastră.

„Toate aceste suplimente, chiar dacă sunt din plante încarcă foarte tare ficatul”.

Consumul acestor suplimente se va face după ce în prealabil au fost făcute analize medicale.

„Nu luăm suplimente fără să ne facem analize în prealabil. Există minerale care, luate după ureche, după sfatul vecinului din lift, duc la dezechilibre în organism. Aportul de fier, mergi și iei de capul tau dacă ești anemic… Fierul este hepatotoxic. Există interacțiune între suplimente și medicamente. Toate aceste suplimente, chiar dacă sunt din plante încarcă foarte tare ficatul” – Ligia Alexandrescu, medic nutriționist.

Vorbind despre modul în care aleg românii aceste vitamine și suplimente, 70% dintre aceștia decid în funcție de cost, mai bine de o treime urmăresc diferite promoții sau oferte disponibile sau țin cont de diversitatea produselor, iar restul de 6% apelează la prieteni sau cunoscuți pentru a se informa și a se decide în privința unui produs.

(Jurnal)