Începând cu anul 2015, an de an, la data de 4 martie este sărbătorită Ziua Mondială a Obezității. Instituită inițial ca o campanie ce își avea scopul de a stimula și susține acțiuni practice care să ajute oamenii să atingă și să mențină o greutate sănătoasă și să inverseze criza globală a obezității, astăzi se împlinesc 8 ani de la prima „sărbătorire”.

În România, 31,4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani au obezitate.

Dintre aceştia, 21,5% prezintă obezitate de gradul I, 7,2% au obezitate de gradul II şi 2,7% suferă de obezitate morbidă. În ceea ce priveşte supraponderea, 34,6 % sunt afectaţi. Cu alte cuvinte, 6 din 10 adulţi au probleme cu greutate.

Ratele de obezitate aproape s-au triplat din 1975 și au crescut de aproape cinci ori la copii și adolescenți, afectând oameni de toate vârstele din toate grupurile sociale, atât în ​​țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare.

Obezitatea este un factor de risc major pentru diferite boli netransmisibile (BNT), cum ar fi diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială și accidentul vascular cerebral și diferite forme de cancer.

Timpul petrecut la televizor, calculator, lipsa oricărui tip de activitate fizică şi ingestia alimentelor bogate în grăsimi, zahăr şi sare reprezintă cele mai frecvente cauze de creştere a numărului de persoane cu obezitate.

Obezitatea este declarată ca fiind o boală cronică, cu complicații multiple metabolice/ sau non-metabolice, care trebuie evaluate, monitorizate și tratate de către o echipă multi-disciplinară.

(Jurnal)