Investiție de 28,3 milioane de lei (TVA inclus) pentru canalizarea din Mârșa. Aproape 15 kilometri de rețea, 933 de racorduri și 7 stații de pompare vor fi realizate prin APA SERVICE S.A. Giurgiu, în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Giurgiu.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, a fost prezent pe șantierul lucrărilor pentru înființarea sistemului de canalizare din comuna Mârșa, pentru a verifica direct stadiul investiției și modul în care evoluează lucrările.


Lucrările au început în luna mai a acestui an și au o durată de execuție de 24 de luni. La finalizarea proiectului, comuna Mârșa va beneficia de aproape 15 kilometri de rețea nouă de canalizare, 933 de racorduri și 7 stații de pompare a apelor uzate.
Toma Petcu: „Este o investiție necesară și așteptată de comunitate”

În timpul vizitei pe șantier, Toma Petcu a discutat despre stadiul lucrărilor și despre etapele care urmează, alături de primarul comunei Mârșa, Virginia Drăgan, și directorul APA SERVICE Giurgiu, Alexandru Popescu.
Președintele CJ Giurgiu a subliniat că investiția nu reprezintă doar o lucrare de infrastructură, ci una care va avea un impact direct asupra vieții de zi cu zi a oamenilor din comună.
„Pentru locuitorii comunei, această investiție înseamnă acces la o infrastructură modernă de canalizare și condiții mai bune de trai. Sunt lucrări necesare, așteptate de comunitate, pe care avem responsabilitatea să le urmărim atent până la finalizare”, a transmis Toma Petcu.
Președintele CJ promite monitorizarea lucrărilor până la final
Toma Petcu a transmis că va continua verificările pe șantierele din județ, în special în cazul proiectelor de apă și canalizare, astfel încât investițiile asumate să nu rămână doar pe hârtie.
„Voi continua să merg pe șantierele din județ și să urmăresc direct evoluția proiectelor de apă și canalizare. Este important ca lucrările asumate să avanseze în ritmul stabilit, să fie realizate corect și să fie finalizate la termen”, a declarat președintele Consiliului Județean Giurgiu.
Pentru Mârșa, proiectul înseamnă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura locală din ultimii ani. Odată finalizată, noua rețea de canalizare va contribui la modernizarea comunei și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru sute de gospodării.
Toma Petcu, mesaj ferm de pe șantierul din Mârșa: „Am cerut constructorului să accelereze lucrările!”
Președintele CJ Giurgiu recunoaște că lucrările provoacă, în această perioadă, disconfort pentru locuitori, însă spune că este important ca investiția să fie realizată cât mai repede și, dacă este posibil, chiar înaintea termenului stabilit prin contract.
„Știm că populația este deranjată în această perioadă și că și-ar dori să terminăm mai repede și fără deranj. Ne dorim ca termenul de realizare să fie puțin devansat și să terminăm înainte de termenele stabilite prin contract”, a declarat Toma Petcu.
Acesta a insistat asupra necesității accelerării lucrărilor, în special pe tronsoanele care afectează infrastructura rutieră, astfel încât lucrările de refacere a drumurilor să poată fi realizate cât mai repede.
„Este vital ca toată lucrarea să fie finalizată, cel puțin pe tronsoanele pe care avem noi de asfaltat, înainte de a da ordinul de începere. De aceea am cerut constructorului să accelereze un pic procesul de execuție, pentru ca, cel puțin pe drumul județean, să finalizăm undeva la începutul primăverii viitoare”, a explicat președintele CJ Giurgiu.
Disconfortul de acum, investiția de mâine
Lucrările de canalizare vin însă și cu probleme temporare pentru locuitorii comunei. Accesul către gospodării este îngreunat, iar ploile pot transforma zonele în care se intervine în adevărate obstacole pentru localnici.

Primarul comunei Mârșa, Virginia Drăgan (foto), spune însă că administrația locală este conștientă de nemulțumirile oamenilor, dar consideră că beneficiile proiectului vor fi mult mai importante pentru întreaga comunitate.

„Ne bucură foarte mult că avem în implementare acest proiect. Cetățenii sunt puțin afectați și deranjați de situație, pentru că apar ploi și se îngreunează accesul în propria gospodărie, cât și sistemul rutier. Dar îi asigurăm că, la sfârșitul lucrărilor, se vor bucura de toate utilitățile și vom avea o comună dezvoltată, așa cum ne-am dorit”, a declarat primărița Virginia Drăgan.
Pentru administrația județeană, mesajul transmis este unul clar: disconfortul creat de lucrări trebuie să fie cât mai scurt, iar investiția trebuie să avanseze într-un ritm care să permită finalizarea înainte de termenele contractuale, acolo unde acest lucru este posibil.



