AcasăActualitateMarți, 20 iunie, la Giurgiu are loc deschiderea CONAF - Sucursala Giurgiu

Marți, 20 iunie, la Giurgiu are loc deschiderea CONAF – Sucursala Giurgiu

Marți, 20 iunie,  la Giurgiu va avea loc un eveniment ce onorează munca , ambiția, persuasiunea, inteligența, inițiativa și  calitățile antreprenoriale ale femeilor.

Astfel Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, organizează într-un cadru festiv, deschiderea Sucursalei Giurgiu a CONAF, la care va  fi desemnat președintele Sucursalei Giurgiu în persoana d-nei  Andreea Necula.

Evenimentul va avea loc  la restaurantul  ”Rayna Events Hall” din Municipiul Giurgiu, cu începere de la ora 17.00. Organizatorii ne-au  precizat că  Organizația nu este destinată exclusiv femeilor, ci este deschisă tuturor antreprenorilor din mediul local.

În cadrul CONAF vor putea  fi  accesate numeroase programe de dezvoltare pentru tineri și se vor acorda totodată numeroase  burse și premii de performanță.

Așa cum menționam anterior, evenimentul este dedicat tuturor antreprenorilor, scopul fiind acela de a aduce în cadrul organizației cât mai mulți antreprenori din mediul local, capabili de a  dezvolta o serie de  programe care  să rezolve/abordeze o serie de  probleme locale.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
24.4 ° C
24.4 °
24.4 °
28%
1.2m/s
13%
mar
24 °
mie
27 °
J
26 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!