Leul a fost instituit ca monedă oficială a românilor la data de 16 septembrie 1835, prin decizia lui Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti.
În acea vreme, în Ţara Românească şi Moldova circulau mai multe monede străine, cea mai cunoscută fiind talerul olandez.
Lowenthalerii sau „leii olandezi” au circulat până pe la 1750, un leu fiind echivalentul a 60 de parale. Primele monede au fost bătute abia în 1867, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a aparut legea prin care era înfiinţat sistemul monetar românesc. Prin Legea monetară adoptată la 22 aprilie 1867 a fost instituit leul ca monedă naţională, egal cu 100 de bani (moneda divizionară) şi tot atunci Principatele Unite au adoptat sistemul monetar zecimal şi metric al Uniunii Monetare Latine.
1867 a fost şi anul în care leul a fost cel mai puternic din istorie. La acea dată cu un singur leu se puteau cumpăra zece pâini, în timp ce un litru de vin costa 0,40 lei, un kilogram de carne 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.
(Jurnal)