Zilele trecute am avut plăcerea de a purta un dialog cu Marius Marinoff, membru fondator al Asociației pentru Reciclarea și Managementul Integrat al Deșeurilor (ARMID), un ONG ce își propune, după cum el însuși ne declara, diminuarea prin suport legal, tehnic și comercial a deșeurilor depozitate la groapă, până în 2030, o diminuare de până la maxim 5%, cu o recuperare materială de 55% din totalul deșeurilor municipale generate. De precizat că începutul acestei aventuri, ce a dat și dă în continuare fiori României, s-a produs pentru invitatul nostru la dialog, prin anul 2003…
* * *
Reporter: Cum ați ajuns să vă numărați astăzi printre specialiștii de top ai lumii în ceea ce privește managementul integrat al deșeurilor reciclabile?
M.M: Istoria este lungă… Dacă veți avea răbdare am să vă povestesc cum m-au ajutat astrele să aleg acest drum și cum am ajuns aici… La 18 ani am devenit cel mai tânăr angajat din Coca Cola România. Visul meu a fost dintotdeauna, să lucrez la Coca Cola…Am început să lucrez efectiv încă de la vârsta de 15 ani. Provin dintr-o familie extrem de simplă de învățători, din Arad. Ca atare părinții mei nu au reușit să îmi ofere mare lucru, ca majoritatea învățătorilor din România, ce au niște venituri mizere deși fac o muncă extrem de grea pe care nu toată lumea o apreciază, decât poate copiii care merg la școală. La 15 ani am spus părinților mei că nu mă mai pot îmbrăca doar de la second hand și nici nu mai vreau să fiu o povară pentru veniturile lor. Așa că o să încerc să lucrez după orele de curs, să îmi iau niște jobb-uri , ca să pot să-mi duc prietena la o prăjitură și la un suc, cum era pe vremea aceea,la începutul anilor 90, fără să le cer lor bani. Așa se face că la 17 ani vindeam telefoane mobile pentru cei de la ”Dialog” și uite așa am avut ocazia să stau atunci de vorbă cu președintele SIF Banat Crișana, dl. Ioan Cosma care, după o discuție de circa 2 ore și ceva, mi-a promis că după ce îmi iau Bacalaureatul să mă duc la el ca să mă angajeze, spunându-mi că îi place cum gândesc. După terminarea liceului omul s-a trezit cu mine la ușa lui. I-am bătut în geam la sediul SIF și l-am întrebat: ”- Domnu Cosma vă aduceți aminte de mine?” Și uite așa am ajuns să lucrez la SIF Banat Crișana, cu un salariu care era de 2,5 ori mai mare ca al părinților mei, la un loc.
Reporter: Cât a durat visul ăsta?
M.M: Am stat 6 luni acolo, am zis gata, nu este pentru mine, nu mai pot, pentru că visul meu, așa cum vă spuneam, încă de mic , era să lucrez pentru Coca- Cola. Era mirajul ăla post comunist în care Coca Cola însemna libertate, democrație și așa mai departe…După ce am terminat cu Coca Cola am ajuns să lucrez pentru o firmă care producea două mărci de bere vestite în România. Așa am devenit la 20 de ani, cel mai tânăr outlet –manager pe zona de vest a țării pentru ca la 21 de ani să devin devin country-sales manager, pentru cel mai mare distribuitor, pe București și alte 12 județe. Vindeam uleiuri industriale…Și uite așa am ajuns la un domn în vârstă, italian, lângă Timișoara, care făcea granule din folie care mi-a propus să îmi dea o presă și să îmi fac un bussines la Arad și să strâng folie. Și uite așa am ajuns să intru pentru prima dată în contact în domeniul reciclării. La ora 16.30 îmi terminam jobb-ul ca director de vânzări și mă ocupam de mica mea afacere. Mergeam la o firmă care despacheta puii vrac și îi împacheta în pungi unice, din Arad, și am început să fiu efectiv șofer, încărcător – descărcător și presator de folie. Așa am început să lucrez în domeniul reciclării.
Rep: V-a reușit totul de la început sau ați mai avut și poticneli?
M.M:Am pierdut de 2-3 ori business-urile pe care le-am avut din cauza fluctuațiilor în piață, dar fiecare pierdere pe care am avut-o, a fost o lecție. Le-am considerat ca fiind experiență…Și de fiecare dată am renăscut ca pasărea Pheonix, devenind de fiecare dată, mai puternic decât înainte! Greșelile mele nu m-au costat doar bani, ci mai ales timp. Eu am învățat însă că nu mă pot baza pe ceea ce se scrie în manuale și ceea ce trebuie citit sau doar pe ceea ce se face în spatele unui birou, ci mai degrabă să fiu cu mâinile în gunoi, zi de zi, în gunoi, la propriu. La acea vreme dacă lucrai în acest domeniu erai asimilat cu un încărcător –descărcător de pe gunoieră. Eu însă am făcut reciclare din pasiune…și când faci ceva din pasiune încetezi să mai lucrezi…Este momentul acela în care viața ta se îmbină cu pasiunea ta, cu munca ta și asta înseamnă că nu te mai duci la lucru, ci într-un loc plăcut, drag ție. În momentul ăla ești tu! Pe lângă asta, mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să învăț mai multe limbi străine… Așa am ajuns să vorbesc astăzi 9 limbi, deși doar două le-am studiat la școală, iar restul le-am prins din zbor, cum se spune …
Rep: Ați avut un moment în viață în care ați simțit că ați eșuat și că nu se mai poate face nimic?
M.M :Eu desfășuram această activitate, chestia asta, într-un moment în care prețurile deșeurilor reciclabile erau niște mizerii… Nu se făceau bani… Toată lumea făcea investiții în cu totul alte domenii, în timp ce eu rămâneam la gunoaiele mele. Am pierdut la un moment dat o afacere în care aveam o Companie la Arad, în care dețineam 40% , cea mai mare Companie de colectare deșeuri reciclabile, pe zona de vest a țării: carton și plastic. Asta din cauza căderii prețului cartonului… Noi am fost în imposibilitatea de a mai plăti, în timp ce asociații mei nu au vrut să ne reorientăm spre plastic. Și uite așa m-am trezit că din cele 46.000 de mărci pe care îi aveam în cont (cu care luai o casă atunci), după ce am plătit tot… nu am mai avut bani nici de pâine. Și atunci am împrumutat o Dacie 1310 de la un fost angajat de-al meu, care a fost șofer și m-am apucat de făcut câțiva bănuți. Îmi cumpăram dimineața o franzelă și o sticlă cu apă și treceam la treabă…Mi-am zis : ”- Frate, asta e! Este o altă lecție…” și am mers mai departe. Am început să merg în afara țării, să lucrez pentru un grup de firme din Italia care se ocupa de plastic…Am învățat ce înseamnă materiale tehnice, ce înseamnă poliure fine, să identific toți termenii tehnici, să îi învăț și pe alții (lucram la privat), și fiecare bănuț câștigat, l-am reinvestit nu în case (nici astăzi nu dețin o proprietate a mea… stau cu chirie) sau în mașini bengoase… Fiecare leuț l-am investit în bilete de avion, în discuții cu diverși indivizi care lucrau în domeniul ăsta, ce produceau tehnologie sau utilizau tehnologie în acest domeniu, stații de sortare, instalații de reciclare…Mă duceam la ei și le spuneam că vreau să duc în România, utilajele lui sau tehnologia lor, fabrica lor, dar cu o rugăminte, aceea de a lucra câteva zile cu oamenii, în secție. Unul dintre aceștia a rămas puțin surprins, căci eu eram tot timpul la costum și cravată. Dar eu i-am explicat că pentru a putea să înțeleg foarte bine și să pot să vând ce are el de vândut trebuie să înțeleg cum funcționează. Era o deformație a mea, de mic…
Rep: Și ați aflat până la urmă…?
M.M: Îmi aduc aminte că atunci când primeam un cadou sub formă de mașinuță sau altceva, desfăceam bucățele fără a mai reuși să o montez înapoi doar din curiozitatea de a ști ce mecanism o făcea să funcționeze. Să îi văd motorașul…Am rămas cu chestia asta care m-a ajutat foarte mult, căci în momentul când în minte am ceva ce nu are sens, logică, lucrul ăla nu trebuie implementat, nu trebuie dus mai departe. Când acel lucru are logică, este funcțional, atunci lucrul ăla îl pot promova. Am început să fiu astfel, apreciat în afara țării, dar din păcate nu și în țară.
Rep: Care a fost prima mare satisfacție/ realizare a dvs. și cu ce ocazie a apărut?
M.M: În 2010 am ajuns să construiesc prima stație de sortare deșeuri amestec, din România, care a fost construită la Ciocănești în județul Dâmbovița și care sorta toate deșeurile colectate în amestec. Cunoșteam deja tehnologie de reciclare, iar eu aveam nevoie de foarte mult gunoi reciclabil căci din asta trăiam. Luam deșeul, îl curățam, îl balotam, îl procesam, îl vindeam și așa câștigam banii. La acel moment a venit un domn de la Romprest și îmi propune ca tot gunoiul care îl strângea din București să mi-l aducă și să fac ceva cu el. Și mi-a adus la sortat clopotele alea care apăruseră atunci, colorate în galben și albastru în care era depozitat gunoiul, pe care îl căram cu cârca, efectiv, cu oamenii pe care îi aveam la lucru. Sortam la grămadă cum fac alții pe groapa de gunoi. Am văzut însă că nu este eficient și am decis să fac rost de niște bănuți, m-am împrumutat în stânga și în dreapta și am cumpărat 2 benzi de sortare. Le-am montat și le-am sudat eu căci nu ne permiteam să îi punem pe alții să facă asta și au început să funcționeze. În acest mod am ajuns la momentul în care ăștia nu erau în stare să aducă atâta marfă cât puteam noi să sortăm. I-am sunat pe cei de la Romprest să mai îmi dea marfă. Aceștia mi-au spus că mai mult de atât nu au dar că au niște gunoiere din zone din București, mai curățele, pe care mi le vor trimite. Și din acel moment am avut pentru prima oară deșeu organic uscat la grămadă.
Rep: Și uite așa au început să vă meargă lucrurile și să faceți profit…!
M.M: Așa ar fi fost logic însă mi s-au înfundat toate utilajele, iar instalațiile n-au mai funcționat…M-am dus la Galați și am luat un utilaj la mâna a doua, care era folosit pentru separarea cocsului și zgurii. L-am curățat, dar tot nu am reușit să degajăm organicul de uscat, ceea ce făcea să lucrăm în pierdere. Lucram de dimineață de la ora 6.00 până dincolo de miezul nopții, zi de zi. Le-am spus muncitorilor să plece acasă…eram un car de nervi…Credeți-mă că am lucrat, cot la cot cu ei, în stația de sortare, îmbrăcat la salopetă, timp de 6 ani. I-am spus atunci, soției, că eu nu mai vin acasă până nu-i dau de cap instalației, abia cumpărată. M-am dus în spatele halei, am luat din fiecare deșeu reciclabil câte o bucată, mi-am luat flexul, m-am așezat lângă sită și am început să o tai, cam cum credeam eu că ar fi o gaură ideală pentru ca deșeurile astea să fie separate. Și așa am inventat prima sită care avea capacitatea să curețe gunoiul din cel organic, o instalație pe care n-o inventase nimeni, niciunde.
Rep: Gata!…Ați scăpat de faliment și ați devenit, deodată, un mic inventator.
M.M: Mi-am dat seama atunci că tehnologia care vine de afară nu are cum să funcționeze într-o țară, decât dacă știi tipologia gunoiului din țara respectivă. Din acel moment m-am gândit cum să facem în așa fel încât să creăm atât profit din deșeurile reciclabile și din gunoi încât să ajungă să fie gratis sau aproape gratis, tot gunoiul…Să nu mai coste nimic și să devină o resursă, așa cum e țițeiul. Am apărut astfel pentru prima oară cu conceptul: ”Zero deșeuri la deponeu!” În continuare am reușit să conving niște producători mari de utilaje să modifice tehnologia lor și astfel am inventat primul sistem pe care am avut șansa să-l pun la dispoziția unui șeic din Dubai, la o expoziție la care conceptul meu a fost folosit pentru managementul deșeurilor de acolo. Tot atunci, un alt grup foarte mare a avut încrederea să îmi încredințeze întreaga strategie de management în acest domeniu, în câteva zone din Africa. În 2017-2018 am fost chemat în țară…Mi se născuse și fetița cea mai mică (Marius Marinoff are 3 copii: un băiețel de 11 ani, o fetiță de 9 ani și încă una de 3 ani – n.red.). M-am gândit că acum aveam ocazia de a sta mai mult acasă cu familia. Devenisem foarte cunoscut și foarte căutat în afară… eram printre experții de top ai deșeurilor, la nivel mondial, ceea ce mă flata, cu siguranță. O titulatură ce se dădea în funcție de proiectele finalizate în acest domeniu. În 2018 a venit cineva la mine, un prieten bun, nu contează cine, care mi-a spus că România urma să ia președinția Consiliului Rotativ în Consiliul Europei și că au nevoie de un expert pe zona de deșeuri, plecându-se de la premisa că eu cunoșteam mai multe limbi străine, că aveam experiență multă pe domeniul ăsta, dar și că sunt apolitic…Mi-am zis: ”- Țara are nevoie de mine!”…Nu este ipocrizie, credeți-mă! Eu aveam, atunci, afară, un salariu extrem de mare, în rol de consultant. Am mers la Ministerul Mediului, unde ministru era pe atunci Grațiela Gavrilescu care, după ce a parcurs CV-ul meu a zis: ”- Da! Vino consilierul meu…!” A fost o experiență extrem de interesantă căci am înțeles în acest fel cum funcționează sistemul deșeurilor în România, pe care eu nu-l văzusem până atunci și din punct de vedere instituțional.
Rep: A fost momentul dvs. de glorie, funcția de la minister sau…?
M.M: În 2019 am organizat un prim eveniment important pe domeniul mediului. Dar nu despre acesta vreau să amintesc, ci de cea mai interesantă experiență a mea, cea în care am reprezentat Consiliul Europei la negocierile din 2019 pe schimbări climatice de la Tokio. Acolo am aflat că al treilea vinovat pentru problemele mari ale planetei sunt gropile de gunoi care emit CH4 (metan) gaz cu efect de seră. La o tonă de metan emis, echivalentul este de 100 de tone de CO2, emis în atmosferă. Ca expert în managementul deșeurilor am înțeles însă că lucrurile erau foarte grele și periculoase și că o să fiu pus, la rândul meu, în postura în care n-o să știu ce să le spun copiilor mei atunci când vor împlini 20 de ani. Puteam să le spun că la vremea când ar fi trebuit să fac ceva eu eram prea preocupat de buzunarul meu și de câștigul pe care îl făceam ca să mă mai ocup și de problema asta mondială? Să le spun că nu am avut chef?! Au fost întrebări care mi-au încolțit în minte…
Rep: Și, concret, ce ați făcut?
M.M: M-am întors înapoi în privat, având un prieten foarte bun, pe un sârb, Dragan Ianoșevici, fiul președintelui „Mișcării vlahe” și totodată reprezentantul minorității române din Serbia. Este un fel de frate al meu, din mame diferite. Un om extrem de vertical. El deja începuse la momentul ăla să producă…Făcea saci pentru deșeuri reciclabile…Mi-a propus să mă ajute la lucrurile la care mă pricepeam cel mai bine și să îmi fac un business. Eram decis să nu mai lucrez niciodată într-o instituție, într-un loc călduț în care să aștepți să îți vină salariul, ori că muncești, ori că nu muncești. Văzusem cu funcționează ”motorașul ” aparatului de stat și eram mulțumit. Așa am început să îl ajut, companiile lui crescând tot mai mult în domeniul reciclării. Dorea chiar, așa cum mi-a mărturisit, să creeze o industrie a reciclării în România, sperând ca tot ce va reuși să realizeze în domeniul reciclării, ulterior să transfere în Serbia. A fost momentul în care am constatat că sistemele de management integrat al deșeurilor din România, făcute pe fonduri europene, nu funcționează, că mașinile de gunoi nu funcționaseră niciodată din cauza viciilor de procedură și că sistemul de deșeuri din România este pe butuci. Iar dincolo de toate astea că ne mai paște și un infrigement (infringement înseamnă „încălcare”, mai exact „încălcare de jurământ”, adică o chestiune importantă doar pentru oamenii de onoare. Procedura se refera la o succesiune de pași ce trebuie parcurși de către autoritatea unională – Comisia Europeană – în cazul în care un stat UE încalcă legea- n.red.)…de 1,86 miliarde euro, la care se mai adaugă alte infringement-uri, care ne duc la 2,5 miliarde euro…
Rep: Și care a fost continuarea, ce ați decis ?
M.M: Toate lucrurile astea am simțit că parcă ar fi mușcat din mine, determinându-mă să acționez. Știam că salariul unui expert ca mine, în afara țării, este între 12 și 16.000 euro/ lună. Dar am zis că dacă și eu (ca și ceilalți), plec și nu fac ceva, se va duce naibii totul… Vine un moment când fiecare dintre noi trebuie să ne mușcăm limba, să strângem puțin cureaua și să facem ceva pentru copiii noștri, căci altfel le vom spune într-o zi, după ce vor termina liceul : ”- Aveți 18 ani, hai plecați, faceți facultatea afară și băgați banii în buzunar la alții…” Și uite așa, cu sprijinul prietenului meu sârb, am început să creionez, la finalul anului trecut, începutul acestui an un sistem… Ca să funcționeze un management integrat al deșeurilor, 100% în România, este nevoie în primul rând să existe o colectare separată a deșeurilor, pe fiecare fracție în parte. Astfel vei recupera deșeurile reciclabile, făcând un produs nou care să se întoarcă în piață cu un preț mai mic decât unul făcut din resursă și așa închizi circuitul, ceea ce spunea și Comisia Europeană: o economie circulară care este obligatorie, prin lege. În România însă nu există colectare separată sau doar pe două fracții și aia făcută prost. Și mi-am dat seama că vina nu o au oamenii, ci este a politicienilor și a tuturor celor care ne conduc. Ei vor spune că oamenii nu vor să colecteze separat și că tot oamenii sunt de vină…Am stat zilele acestea de vorbă cu un primar din județul Giurgiu care îmi spunea același lucru, că indiferent ce le-ai da oamenilor, ei tot n-or să facă… Eu însă cred că dacă am colectare separată, începe să se miște tot mecanismul ăsta extrem de greoi. Greoi pentru că am avut niște consultanți care au făcut mai mult rău decât bine, și mă refer aici la JASPERS.
*JASPERS- un parteneriat între Comisia Europeană (Direcţia Generală Politica Regională), Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD ) şi Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW ). Parteneriatul reprezintă un instrument de asistenţă tehnică pentru cele douăsprezece ţări care au aderat la UE în 2004 şi 2007. Prin acest instrument, statelor membre li se oferă sprijinul de care au nevoie pentru a pregăti proiecte importante de înaltă calitate, care urmează a fi cofinanţate din fonduri UE.
Rep: Cum ați ajuns la ONG și de ce nu un SRL sau un SA?
M.M: Așa am înțeles că dacă vom avea o colectare separată atunci vom avea o industrie a reciclării. Și așa am decis să facem un ONG, condus de prietenul meu sârb. Am început să dăm saci de colectare separată în Hunedoara, de exemplu. Gradul de implementare a fost de 76%! Nesperat de bine…Oamenii au primit sacii gratuit și s-au apucat să colecteze. Este nevoie de o reciclare separată, căci o industrie a reciclării funcțională înseamnă, înainte de toate, locuri de muncă, creând astfel o ramură a industriei. Ce ar fi dacă de mâine am avea colectare separată funcțională în țara noastră? Vă spun că România și Guvernul României ar încasa anual taxe, impozite, venituri directe și venituri indirecte în valoare de 3,6 miliarde euro. Dacă ar exista această colectare separată a deșeurilor, pe lângă asta ar mai genera în mediul privat între 2,5 și 2,7 miliarde euro, profit pentru firmele românești.
Iată de ce am hotărât să facem un ONG. În felul acesta eram exonerați de suspiciunea că solicităm bani pentru interese personale. O colectare separată a deșeurilor înseamnă niște saci care să aibă pe ei, un mesaj clar, așa cum se face pe un flaier, pe un material promoțional, ca oamenii să citească pe sacul pe care-l primesc exact ce au de făcut, nu să îl ia ca pe o hârtie pe care o citesc o dată și apoi o aruncă.
Rep: V-ați gândit cum se vor descurca cetățenii cu sacii aceștia? Cum îi vor folosi?
M.M: Imediat vă explic și asta…Am creat 4 saci: unul negru, unul galben, unul albastru și unul verde, conform legislației în vigoare și am constatat că în România există niște OIREP-uri (Organizații de Implementare Răspundere Extinsă a Producătorului) care iau niște bani pe care producătorul este obligat să îi plătească, conform principiului ce funcționează în România (colectorul plătește), bagă acești bani în prețul ambalajului pe care noi îl cumpărăm și pe urmă el are obligația să recicleze ambalajul (60% din ambalajul care-l pun pe piață). Ei s-au asociat în niște companii ce manageriază acești bani. Iau banii de la producător, pe care acesta îi încasează prin ambalaj și cu care finanțează două tipologii de clienți: cei privați și UAT-urile (Unitățile Administrativ Teritoriale) acestea din urmă, conform legilor românești, fiind deținătorii deșeurilor, căci gunoiul e al lor. Am constatat totodată că acești saci pot fi finanțați în unele locuri parțial, iar în altele, în totalitate și că acești bani (40 de lei pentru fiecare tonă de ambalaj recuperat) sunt dedicați Campaniilor de comunicare pentru implementarea colectării separate a deșeurilor. Cu alte cuvinte decât să cumpărăm de acești 40 de lei niște pliante, mai bine cumpărăm acești saci ce funcționează ca niște pliante și dăm omului, acasă, sacul în care să-și arunce deșeul. Omul nu poate să colecteze separat dacă tu îl pui să meargă cu tot deșeul la grămadă și să coboare de fiecare dată în mijlocul străzii să arunce PET-ul, căci în felul acesta omul muncește de 2-3 ori. Dar dacă am acasă săculețul meu galben, pentru plastic și aluminiu, săculețul meu verde, pentru sticlă, pe cel albastru, pentru hârtie și carton, iar restul le pun într-un săculeț negru, deja lucrurile încep să funcționeze altfel. În acest context un oraș își mărește profitul până la 500%! Toate aceste OIREP-uri pe lângă cei 40 de lei cu care plătesc infrastructura pot plăti 600 de lei pe fiecare tonă colectată, bani care intră în bugetul Primăriei sau în bugetul salubristului, ulterior cetățeanul putând, la rândul său, să plătească mai puțin pentru serviciul de salubritate. Cetățeanul va trebui să plătească doar pentru sacul negru. El va primi astfel 4-6 sau 8 saci negri, în funcție de frecvența de colectare, iar dacă generează mai mult de sacul ăla să plătească doar sacul în plus, cu un tarif mai mare, ca să descurajăm să producă saci negri, în timp ce sacii care produc deșeuri reciclabile să fie oferiți gratuit.
Rep: Unde este câștigul cetățeanului, unde este câștigul dvs?
M.M: În primul rând în acest fel cetățeanul are un câștig imediat, apoi orașul are un câștig imediat și respectiv județul său are un câștig imediat pentru că își îndeplinește țintele, căci altfel plătește amenzi. Și în cele din urmă țara are de câștigat pentru că susținem o industrie a reciclării care astăzi nu are marfă, care marfă se duce în groapa de gunoi, amestecată cu celelalte. Și uite așa prin același CH4 de care vă vorbeam anterior, ajungem să omorâm globul care este casa noastră, cartierul nostru mare, pe care dacă nu îl respectăm o să se scuture foarte ușor, și o să ajungem ca într-o zi să ne omorâm pentru un colț de pâine și o cană de apă, pentru că nu am fost în stare să facem un lucru atât de banal, și anume să punem deșeurile acolo unde trebuie. Eu sunt sigur că cetățenii României dacă vor avea acești saci acasă vor pune deșeurile exact unde trebuie. După ce ne-am asigurat că toată lumea are acasă infrastructura mică vom veni cu următorul pas…
Rep: Cum se desfășoară acest sistem ce seamănă cu un joc de-a ”ia sacul”, ”dă-ne sacul”?
M.M: Fiecare cetățean plătește ceea ce nu poate fi recuperat și ajunge la groapa de gunoi, adică sacul negru. Iar pentru acesta nu trebuie să ai voie să arunci cât vrei și să plătești aceiași bani. Cel care face 10 saci negri nu trebuie să plătească la fel ca cel care face doar trei. Compoziția deșeului este 80% volumetric reciclabilă și 20% volumetric nereciclabilă. Din punct de vedere al greutății 35% este reciclabil, iar 65 % este nereciclabil. Ca atare omul trebuie să plătească ce este nereciclabil, iar pentru ce este reciclabil nu va plăti nimic. Mai trebuie precizat faptul că acești saci ce vor ajunge la cetățeni vor putea fi identificați cu un scaner, care va determina numele și adresa, iar în cazul în care sacul se „pierde”, cel care l-a avut în gestiune va fi identificat. Acest lucru va fi implementat într-o a doua fază. Sacul va avea o etichetă pe el și va atenționa cetățeanul, când va fi nevoie, că nu a fost sortat bine, fiind lăsați în fața casei/blocului. Omul ia sacul și îl duce în casă…Dacă este lăsat tot acolo, el este luat a doua zi și i se trimite cetățeanului costul. De precizat faptul că gunoiul dacă nu va fi pus în acești saci, ci în altceva, nu va fi ridicat, inclusiv deșeul din sacul negru, urmând să fie amendat administratorul blocului. Cei ce stau la case, vor primi la rândul lor, amenzi. Nu ai nevoie de poliție locală. Cea mai bună poliție sunt doamnele ce stau pe geam, ziua, la bloc și văd tot ce se întâmplă în stradă… Amenda, ulterior o plătește tot blocul! Cu siguranță însă că cei mai mulți dintre locatari se vor conforma regulilor.
Rep: Vor reuși să înțeleagă giurgiuvenii acest mod nou de colectare? Nu vor exista confuzii?
M.M: Noi mizăm pe faptul că românii, genetic, sunt născuți ca o rasă extrem de inteligentă. Este adevărat că orice început e greu. N-am spus că este ușor… În privința confuziei legate de saci, pe fiecare dintre ei există un text de genul: ”Eu sunt sacul galben, scoate-mă afară în fiecare marți a săptămânii și dacă mă pierzi sună la nr. de telefon...” Și atunci omul, vrea nu vrea, citește punga și își aduce aminte că trebuie să scoată gunoiul afară…Iar când citește punga află și celelalte lucruri ce sunt scrise pe el. Trebuie înțeles că astăzi, colectarea stradală, la punct fix, în containere, se renunță la ele, în toată Europa, pentru că sunt nefuncționale. Asta pentru că nimeni nu știe cine aruncă acolo, al cui e gunoiul, pe nimeni nu intresează. În momentul în care colectarea se face door to door, înseamnă că cetățeanul știe că marțea trebuie să iasă cu sacul galben și să îl lase în fața blocului…
Red: Tinerii, mult mai receptivi ca ceilalți, nu sunt la rândul lor implicați în acest nou mod de reciclare a deșeurilor?
M.M: Aici doream să ajung… Asociația noastră, ARMID, împreună cu INFO Cons, Asociația pentru Protecția Consumatorului și Ministerul Educației, lansăm în luna septembrie ”Olimpiada colectării separate” care are o fază școlară doar pentru clasele 1-8. Copiii vor face exact ce făceam noi pe timpul lui Ceaușescu…Mergeam la școală cu ziare vechi, cu borcane și sticle…Asta era pe atunci o obligație. De data asta ei n-o s-o mai facă din obligație, ci o să primească premii de genul:”Cel mai bun pe clasă”, ”Cel mai bun pe școală”… Va urma un concurs județean, apoi unul regional, altul interregional și în sfârșit unul național. Dar partea cea mai frumoasă a acestui proiect este că o societate a noastră (Colectare Separată SRL) o să fie cea care o să preia toate aceste deșeuri reciclabile de la școli , o să le vândă printr-o bursă pe care tocmai am creat-o, la care toți reciclatorii din România și Europa o să aibă acces, ca să le poată cumpăra, totul transparent pe colectareseparată.ro, site-ul nostru.
Pe site-ul nostru, colectareseparată.ro avem o secțiune unde cetățenii, cu telefonul, pot face poze, pot posta subiectul și îl pot descrie, la o secțiune împărțită în două: ”Așa DA!” și ”Așa NU!”
În felul acesta primarul alege unde vrea să îl așeze oamenii, nu noi îl punem!Și uite așa 50% din banii încasați pe aceste deșeuri vor fi puși la dispoziția școlii, sub forma unui ”shop on line” din care școala o să poată să își cumpere ce are nevoie. Noi o să le facem practic niște donații. Diferența de 50% va merge să susțină restul Campaniei, însemnând: premiile la nivelul tuturor fazelor descrise anterior. Premiul 1 va consta într-o excursie de o săptămână în Bruxelles pentru toți câștigătorii, cu vizitarea CE și a muzeului reciclării; Premiul 2 – o excursie în Delta Dunării; Premiul 3 – o excursie într-o zonă rezervată. Care este scopul nostru? Noi știm că cel mai bun avocat al colectării separate este copilul , care vine acasă și spune părinților că el a învățat la școală despre faptul că deșeurile trebuie puse de-o parte, nicidecum, aruncate. Copilul devine în acest mod, indirect, un membru al ONG-ului nostru, salvând, în mod real, LUMEA. Nu sunt cuvinte prea mari…
Rep: Cum a primit Primăria Giurgiu acest proiect al dvs?
M.M: După o discuție avută zilele trecute cu Primarul Municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, acesta a îmbrățișat imediat ideea colectării separate a deșeurilor, solicitându-mi deja saci pentru acest scop … Dumnealui îmi spunea și că a cumpărat 13 autobuze ce urmează să sosească la Giurgiu, care vor funcționa pe gaz natural comprimat. În sensul acesta dorește să se construiască în Giurgiu un biodigestor în care toate resturile de mâncare aruncate de cetățeni, să fie transformate în biogaz ce ulterior să fie comprimate în gaz, astfel încât transportul public în Municipiu să se bazeze pe…gunoi!
Acestea toate sunt doar o parte din ceea ce urmează să realizeze Asociația ARMID, prin intermediul reciclării separate a deșeurilor , după cum ne asigura mentorul acestui proiect, Marius MARINOFF, cu care ne vom mai întâlni de multe ori , de acum încolo, în paginile cotidianului nostru, mai ales atunci când veți avea de adresat vreo întrebare.
(Florian Tincu)