AcasăActualitateVineri seară, în municipiu, a fost lansat săptămânalul „Atac la persoană”... de...

Vineri seară, în municipiu, a fost lansat săptămânalul „Atac la persoană”… de Giurgiu! (VIDEO)

Vineri seară, într-unul din localurile municipiului a avut loc lansarea săptămânalului ”Atac la persoană” de Giurgiu. 

Amfitrionii acestui eveniment au fost directorul publicației, Mihai Ghezea și senior editor Sorin Ovidiu Bălan. Alături de reprezentanți ai presei locale au fost prezenți și patru dintre candidații la funcția de primar al Primăriei Giurgiu, la alegerile din iunie: Codruț Cîinaru, Liliana Ciobanu, Nicu Ștefan și Remus Gușă.

După prezentarea configurației publicației (format, număr de pagini, preț, tiraj…), Mihai Ghezea a făcut o invitație jurnaliștilor locali de a face front comun atunci când vor apărea subiecte sensibile,  de interes public, rezolvarea lor putând veni în sprijinul comunității sau/și scoate la iveală realități, fapte pe care unii ar avea tot interesul să râmână necunoscute.

Sorin Ovidiu Bălan a dorit la rândul său să facă o pledoarie pentru presa scrisă, pe ziar print, tot mai rară, astăzi, la noi în România.

„Eu întotdeauna am avut de obiectat împotriva celor care susțin că viitorul presei nu este pe print, ci aceea pe on line, presa electronică. Eu susțin în continuare că presa pe hârtie nu va dispărea niciodată. Și nu pentru că sunt un retrograd, ci am exemple concrete…Toate marile cotidiane din lumea asta, de la „New York Times” la „Times”, la „Washington Post”, absolut toate au ediții pe print..

 Atâta timp cât unii care sunt cu mult mai digitalizați ca noi scot în continuare ziar pe print, cred că acest lucru spune foarte multe…”

Întrebați ce interese se ascund în spatele acestei publicații, cei doi au precizat că EA are ca scop,  ca orice prăvălie privată, să câștige niște bani…!

Mihai Ghezea a explicat în continuare celor prezenți care vor fi sursele de finanțare ale ziarului, referindu-se la firmele puternice care au interesul de a-și face publicitate în această publicație. El a mai precizat că la acest moment „Atac la persoană” deține un site la nivel național, și că în afară de Giurgiu urmează a mai fi lansate ziare, on line, în Călărași, Constanța și Argeș, ce vor apărea înainte de apropiatele alegeri…

Solicitat să explice cum se  justifică titulatura ziarului și politica editorială a publicației,  de imixtiune în viața personală a unor persoane publice, cât timp la nivelul UE  amestecul în viața privată a oricărui cetățean este aspru condamnată, Mihai Gheza a spus:

„Acest titlu de ziar l-am cumpărat de la fostul proprietar, Mitică Dragomir. De atunci și până astăzi am avut peste 300 de procese din care nu am pierdut decât unul singur. În momentul de față nu îmi este frică de niciun proces. Ceea ce scriu este pe baza unor probe, documente, declarații…Cu siguranță, după apariția primului număr, aici la Giurgiu, cei care se regăsesc în paginile ziarului vor face reclamații… Dar nu mă înspăimântă lucrul acesta. Sunt mult prea tăbăcit cu așa ceva. Cât timp scriu doar în baza unor investigații jurnalistice, cu probe nu am de ce să îmi fie teamă… 

Vorbind despre dependența ziarului de partidele politice, Mihai Ghezea declara, cu o undă de ironie: „Sunt total independent, ca de altfel, toată presa din România! Nu am parti-pris-uri cu niciun partid politic. Dovada este faptul că pe prima pagină a publicației aduse de noi astăzi la Giurgiu sunt imagini cu politicieni din toate formațiunile politice…”

Ghezea a făcut totodată un calcul al investițiilor materiale în acest ziar declarând că la acest moment sursa sa de finanțare este contul său propriu. Totodată el a mai spus că pe viitor mizează pe câștigurile ce pot apărea de pe urma campaniei electorale a formațiunilor politice, mărturisind că pentru el ziarul acesta este o afacere.

Sorin Ovidiu Bălan și-a exprimat regretul că la acest moment  facultățile de jurnalism scot foarte mulți  ”tâmpiți” ce vor să intre în presă,  considerând că de fapt este vorba despre o manevră pusă la cale în România și care chiar a dat rezultate…

(…) Presa românească, după părerea mea, este astăzi la un moment zero! Suntem exact ca în 1990! Dar presa va renaște…

Cu o undă de nostalgie, Mihai Gheza și-a adus aminte că, la un moment dat, a editat și ziar în 100.000 de exemplare. Subiectul principal era atunci Mutu și Laura Andreșan (vedetă porno- n.red.), pe prima pagină. Citiorului asta-i place! Dă-i scandal… dă-i scandal sexual dacă ai…

Sorin Ovidiu Bălan a dorit să  menționeze însă faptul că într-un ziar trebuie să se mai scrie și despre un elev olimpic, în același timp…

Eu vă spun că presa românească o să renască, așa cum o să renască și țara asta. Deși suntem la coada trenului,  suntem însă în trenul care merge pe direcția bună – a mai precizat jurnalistul.

În finalul întâlnirii de vineri seară,  Mihai Ghezea a promis  că în viitoarele ediții ale publicației vor apărea câteva subiecte interesante despre Giurgiu, ce la acest moment sunt în lucru, cei doi gazetari invitându-i pe jurnaliștii locali prezenți la lansarea publicației ”Atac la persoană”, la colaborare și sprijin reciproc, privind temele jurnalistice, abordate.

(Florian Tincu) 

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
72 %
3.5kmh
100 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
25 °
sâm
24 °
Dum
23 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!