
Vineri, 20 septembrie, principalul organizator al acestei manifestări, Direcția pentru Agricultură Județeană Giurgiu va veni cu o sumedenie de surprize – după cum ne spunea Petra Ochișor, director al DAJ Giurgiu.

„În cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ziua de vineri ne aparține ca să zic așa. Astfel sub titlul Comori ale agricultorilor de pe meleaguri giurgiuvene, vor fi prezenți la Giurgiu cultivatorii de lavandă din județ producătorii recunoscuți de miere, destul de mulți pe care dorim să îi promovăm, producătorii de conserve de legume și fructe, de sucuri și nu în ultimul rând cei ce pregătesc un sortiment variat de murături pentru cămările acestei toamne” – ne spunea directorul DAJ Giurgiu, Petra Ochișor
„Vor fi la Giurgiu, producătorii cu tradiție- așa cum precizam – și nu în ultimul rând producătorii de vinuri cel de la Bogdănescu nce comercializează vinuri și în afara țării. Evident că un segment important din târg îl va ocupa producătorii de legume, din zona limitrofă orașului, interesul fiind major și din partea publicului consumator dornic de a duce cuaei ecasă din produsele prezentate la târg.
Vor fi prezente și produsele specifice zonei, tradiționale, cum ar fi plăcinta de căpriță. Totodată vor fi prezenți la târg meșteșugari vechi ce au păstrat tradiția vie la noi în zona Vlașca și care vor oferi o doză de inedit acestei manifestări.

Atmosfera, așa cum vă spuneam și cu altă ocazie va fi întreținută de taraful vechiului component al trupei de la Clejani, Gheorghe Anghel zis Caliu.”
Evident că de la Târg nu vor lipsi – așa cum ne spunea directorul Petra Ochișor – grătarul și mustul care va fi dulce datorită secetei manifestate anul acesta!
(Jurnal)


