Astăzi , 27 iulie, de Sf. Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon , în curtea Spitalului de Urgență Giurgiu are loc Hramul Bisericuței de lemn, lăcaș de cult mult iubit de credincioși, păstorit de către preotul Liviu Neacșu.
Credincioșii giurgiuveni sunt așteptați să se bucure și să fie părtași la slujba menită acestei sfinte sărbători , Sfântul Pantelimon fiind unul dintre cei mai cunoscuti și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos.
Pomenit în fiecare an la data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginți”, El n-a umblat în viața sa după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu a cerut nimănui să-i plătească pentru binefacerile făcute.
Sfântul PANTELIMON este considerat totodată ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el fiind un model de doctor, slujitor și în același timp creștin ”următor” lui Hristos.
(Jurnal)