După un meci în care putini au crezut, Simona Halep a triumfat pe iarba de la Wimbledon. Două seturi, terminate cu același scor, 6-2, au fost suficiente pentru ca tenismenei românce să îi fie scris numele în Hall of Fame.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, după o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.

Simona Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea, primul său titlu de Mare Şlem fiind câştigat în 2018, la Roland Garros.

Halep, care jucat a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros şi una la Australian Open, s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, Serena având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Mare Şlem în carieră. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club şi la US Open.