marți, februarie 18, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Viceprimarul din Oinacu, dându-se în spectacol ,  amenințându-l , în termeni ”academici”, pe președintele Organizației PNL din comună (VIDEO)

Viceprimarul din Oinacu, dându-se în spectacol ,  amenințându-l , în termeni ”academici”, pe președintele Organizației PNL din comună (VIDEO)

0

Despre viceprimarul comunei Oinacu,  Marin Roșca,  am mai scris nu demult , despre comportamentul său oarecum agresiv, despre care unii dintre consătenii spun că se manifestă mai ales  atunci când omul trece pe la cârciuma satului. Victimele amenințărilor și reproșurilor sale sunt, de obicei, adversarii politici ai mentorului său, primarul Laurențiu Burtavel (zis BIL), primarul comunei Oinacu.

Iată în imaginile alăturate o mostră a comportamentului d-lui vice Roșca,  ce vin în sprijinul afirmațiilor noastre. Vicele a fost surprins în timp ce își apostrofa și își amenința  un consătean, considerat cel mai aprig dușman al primarului Burtavel,  nimeni altul decât președintele Organizației PNL- Oinacu , Niculae Marincea.

Filmarea a fost făcută – după cum ne spunea autorul ei –  cu aproape o săptămână în urmă. Să considerăm toate aceste ”vorbe de ocară” o încălzire ușoară înainte de campania electorală ce a debutat joi noaptea, sau să le punem pe seama unei obișnuite vizite la crâșma din sat…? Comentariile le puteți face singuri…

(City ZEN)

VREMEA

Giurgiu
ninsoare
-0.5 ° C
-0.5 °
-0.5 °
98 %
3.9kmh
100 %
mar
-1 °
mie
-0 °
joi
-2 °
vin
-1 °
sâm
-3 °