Concret, statul acordă celor care sunt șomeri și celor care se vor reloca, la distanțe mai mari de 50 de kilometri de domiciliu, cu scopul angajării un ajutor lunar în valoare de 900 de lei, timp de trei ani.

CE CONDIȚII SUNT PENTRU A PRIMI BANI DE CHIRIE

Prima de relocare se acordă la cerere, lunar, pentru o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru cel puțin 12 luni și nu se cumulează cu alte prime de mobilitate, potrivit legii.

Această primă se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către aceștia – dacă sunt persoane singure – sau împreună cu familia, nu depășesc 5.000 de lei/lună. Prima de relocare este de 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) la noul domiciliu sau reședință, în limita sumei de 900 de lei lunar.

În cazul în care persoanele aflate în șomaj se încadrează în muncă pe durată mai mică de 12 luni, iar ulterior se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată, nu beneficiază de aceasta primă, se arată pe gov.ro, site-ul oficial al Guvernului României.

(Sursa: antena1.ro)