AcasăActualitateVela: Banii din amenzile aplicate în timpul stării de urgență se vor...

Vela: Banii din amenzile aplicate în timpul stării de urgență se vor duce in sistemul medical

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, sâmbătă seara, că sumele de bani încasate din amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă vor folosiţi în sistemul medical.

„M-am întâlnit cu premierul Ludovic Orban săptămâna trecută la Ministerul Afacerilor Interne şi chiar am discutat despre o situaţie de acest gen, pozitivă şi într-o perspectivă utilă, pentru a folosi aceşti bani doar către zona medicală, către spitalele din România şi, evident, către situaţii în care există persoane vulnerabile. Aşadar, aceste amenzi nu vor fi folosite în alte scopuri – ele în mod normal se duceau şi către administraţiile locale, că aici a fost şi un exces de zel uneori înregistrat şi prezentat de către mass media la nivel local când s-au dat amenzi şi într-un mod, să spunem exagerat, dar toată această cuantificare la sfârşitul lunii mai va fi analizată şi destinaţia acestor sume, ca să ştie toţi cei care au plătit amenzile, banii lor se vor duce în sistemul medical”, a declarat Vela, la Digi 24.

Guvernul a majorat, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă nivelul amenzilor aplicate pe perioada stării de urgenţă atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Actul normativ permit contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

-Agerpres

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie moderată
15 ° C
15 °
15 °
79%
5.4m/s
78%
vin
25 °
S
14 °
D
12 °
lun
14 °
mar
12 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!