De câteva zile, un zvon a început să circule, din ce în ce mai des, în special prin media giurgiuveană: doctorul Ladislau Pick, consilier local al PNL, urmează să fie exclus din organizația municipală a Partidului Național Liberal.
Referindu-se la acest aspect, președintele organizației municipale, Marian Măroiu, a declarat, pentru „Jurnal Giurgiuvean”:
„S-a aprobat miercuri (n.r. – 28 iunie), în ședința Biroului Politic Municipal, excluderea domnului Pick. Aceeași decizie s-a luat și joi, 29 iunie, a doua zi, în Biroul Politic Județean, urmând ca acum, pe data de 6 iulie, Consiliul Director Județean, să valideze propunerea noastră de excludere”, a declarat Marian Măroiu.
Motivele care au dus la decizia liberalilor giurgiuveni sunt nenumărate, și ne-au fost expuse de către liderul organizației municipale: lipsa în mod nemotivat de la ședințele BPM, nerăspunzând la nicio chemare a organizației, cu excepția convocării la Congresul Național; în toată această perioadă, ar fi refuzat, în mod repetat, întâlnirile cu cei din conducerea organizației municipale sau a celor trei consilieri pe care îi consideră prieteni (George Țigănilă, Alina Meclea și Mihai Matei). Mai mult, este acuzat, conform declarațiilor lui Marian Măroiu, de atitudine necivilizată față de cei care l-au convocat la discuții și la medieri, la care, de altfel, se spune că ar fi venit la aceste discuții de mediere cu Florian Nicolae (n.r. – fost candidat al PNL la Primăria Municipiului Giurgiu, actualmente redevenit membru al PSD Giurgiu). Mai mult, se spune că doctorul Ladislau Pick ar fi exercitat presiuni asupra unor subalterne care ar fi vrut să se înscrie în PNL.
Contactat telefonic, doctorul Ladislau Pick a declarat că, cel puțin pentru moment, nu comentează nimic, dar că, în momentul în care va avea o decizie din partea conducerii PNL, oficială, va da o declarație în exclusivitate pentru publicația noastră.
(Jurnal)