Deși afară sunt temperaturi de peste 40 de grade, nu înseamnă că trebuie să ignorăm iarna ce urmează să vină.
Așa cum am mai anunțat și cu alte ocazii ținând cont că este o perioadă în care se pot lesne monta pe caloriferele prezente în apartamente, abonaților în sistem de încălzire centralizat din Giurgiu,repartitoarele de căldură.
După cum precizam într-o ediție anterioară a cotidianului obligativitatea montării repartitoarelor are ca termen finalș sfârșitul acestui an, data de 31 decembrie 2024.
Românii cu venituri mici pot beneficia însă de ajutor de la stat, în valoare de 750 de lei, pentru montarea acestor repartitoare.
În acest an, se acordă un sprijin temporar „pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice”, potrivit OUG 166/2022.
Ajutorul pentru montarea repartitoarelor pe care îl vor primi cetățenii cu venituri mici este de cel mult 750 de lei, banii acordându-se pentru fiecare locuinţă ori gospodărie vulnerabilă și numai după montarea, de către o firmă autorizată, a repartitoarelor.
Ajutorul va putea fi utilizat, potrivit actualelor reguli, până la data de 27 decembrie 2024.
Cu ceva timp în urmă solicitam directorului Termoelectrica, ing. Sorin Cepraga, să ne explice la ce folosesc aceste repartitoare de căldură și eficiența lor, în cele din urmă.
„Ce fac aceste repartitoare? Îl ajută pe consumator să economisească energia. El pleacă de acasă, iar pe cele 5 trepte ale robinetului. stabilește temperatura pe care o dorește în cameră în absența sa. La treapta 1, atunci când în cameră sunt 14 grade se închide robinetul și astfel nu se mai dă voie agentului termic să intre în calorifer.
La treapta 2 – avem o temperatură de 16 grade, la 3 -18 grade, la 4-20 de grade, iar la 5 – 22 sau 24 de grade, în funcție de particularitatea robinetului. Oricum la 24 de grade este foarte cald în cameră.
Deci asta face robinetul termostatat, în timp ce repartitorul, ce se folosește în tandem cu acesta, are scopul de a-și demonstra eficiența . Adică, dacă nu îți pui repartitor termostatat, nu ai să poți să reduci niciodată căldura în apartament.
Repartitorul analizează diferența de temperatură dintre calorifer și mediul ambiant. Diferența o exemplifică prin niște puncte ce intră într-un soft foarte bine verificat de ANRR, realizat în urma studiilor și experienței celor ce l-au creat, din țările nordice (Finlanda, Suedia, Norvegia), unde se găsește vârful termoficării.
Ca atare, nu trebuie să fim îngrijorați când ni se măresc facturile, atunci când avem un vecin care își spune: -Da de ce să mai dau eu drumul la căldură că a dat drumul vecinul, care-mi încălzește pereții și totodată camera! Odată cu asta, evident , consumul celui ce folosește în mod judicios caloriferele, crește.
La sistemul ”paușal” ( n.red. – Sistem de plată pentru o prestație de serviciu, pentru un consum de energie etc. prin fixarea cu aproximație a unei sume globale ), e mai simplu căci se împarte consumul total, la suprafața apartamentului și fiecare plătește în funcție de mărimea apartamentului. Pe când în ceea ce privește apartamentele cu repartitoare este nevoie ca locatarul de bloc să aibă cultura, caracterul, fair play-ul, bunul simț să-i spunem, de a nu profita de mijlocul de încălzire al vecinului de apartament. De aceea apar suspiciunile legate de acest sistem, atunci când vecinul dorește să profite de tine!
Ăsta este, în cele din urmă, un furt legal! Poți însă să-i impui hoțului de vecin un consum minim, prin normative, în funcție de temperatura medie de afară. Adică să îi spui: ” – Băi vecine, tu n-ai consumat deloc, deși trebuia să consumi cel puțin ”atât”…nu-i așa? Îți pun cantitatea asta, ce la tine în repartitor nu apare deloc, pentru că l-ai închis, și astfel tu o să plătești pe asta, scăzând din consumul total și împărțind astfel la cei care au puncte, tot ce a rămas consumat! ” Că așa-i civilizat!
Ca cetățean al unei comunități, ca locatar la bloc, trebuie să te adaptezi la modul de conviețuire cu ceilalți vecini. Nu suntem în codru, ci pe o scară de bloc!
Ce înseamnă punctele de pe repartitoare?
Punctele de pe repartitoare înseamnă un procent din cantitatea de căldură, de la contorul de branșament, de la intrarea în scara blocului.
O altă modalitate prin care se fură energia este facilitată de noua Lege care te obligă să pui repartitoare cu transmisie la distanță. Adică nu mai poate nimeni să mai facă nimic.
Ce se întâmpla până acum? Cititorul de contor, citea repartitorul în noiembrie și ți-l dădea în martie… și în rest, cu ajutorul cititorului și a administratorului de asociație sau scară, se făceau tot felul de aranjamente.
În lunile decembrie, ianuarie și februarie puneau puncte foarte puține, ceea ce reprezenta un procent mic dintr-o cantitate mare, iar în lunile noiembrie și martie puneau toate punctele, asta însemnând un procent mare dintr-o cantitate foarte mică. În asta consta furtul! Acum nu se mai poate face asta, căci cititorul nu mai poate să umble la soft, datele fiind descărcate în calculator și astfel totul se calculează. Nu mai ai ce să faci!
Nu mai stă la mâna cititorului, dacă citește sau nu citește…! Dacă n-a trecut pe scară nu-i apare citirea. Asta este problema repartitoarelor. Din 2016, acest sistem de montare a repartitoarelor este, din păcate, an de an amânat , sau prorogat termenul – ne-a mai precizat directorul TERMOELECTRICA Giurgiu, Sorin Cepraga.
Părerea mea este că n-ar trebui ajutate doar persoanele vulnerabile, ci toată lumea. Asta pentru că montarea acestora și costul lor este costisitor. O mie de lei costă, tot sistemul la un apartament cu două camere, nu 750 de lei cât se alocă pentru asta. Un contor cu ultrasunete, cu tot cu robinet, cu montaj cu tot, se duce undeva la 300 de lei. Un apartament cu două camere are cel puțin 4 calorifere, ba chiar 5…Deci 5 x 300 lei înseamnă 1500 de lei!
Atunci de ce se dă doar 750 de lei? Și dacă dai, dă la toți, căci altfel nu pun oamenii repartitor, la prețul ăsta de cost. Mia aia de lei mai bine o dau la căldură decât să își pună repartitor și nici n-are încredere în teoria economisirii banilor, după cum eu am demonstrat mai devreme.
În primul rând trebuie să faci o pregătire prealabilă a cetățenilor. Să le spui unde se fură, de ce se fură, cum se fură și astfel să le oferi motive de siguranță, de încredere.
Deși aceste repartitoare și-au dovedit eficiența, cadrul legislativ în care ar trebui introduse ele în apartamente este făcut în așa fel încât să nu se realizeze. De aceea este nevoie să explici mai întâi cetățenilor eficiența lor, nu să le arunci, așa, pe piață, ca pe trufandale: – Hai la repartitoare neamule!… N-ai să convingi pe nimeni! Trebuie mai întâi să explici un an de zile și de abia pe urmă să faci această treabă. Dar cum s-o faci dacă tu ai dat drumul la centralele de apartament și ai distrus întregul sistem de termoficare!? – ne–a mai precizat directorul Societății Termoelectrica Giurgiu, ing. Sorin Cepraga.
(Jurnal)