AcasăActualitateUnul dintre elevii rămași nerepartizați în prima etapă de admitere la liceu,...

Unul dintre elevii rămași nerepartizați în prima etapă de admitere la liceu, este din județul Giurgiu

Un număr de 126 de elevi au rămas nerepartizați în prima etapă de Admitere la  liceu – 2026, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Printre ei, cele mai mari medii sunt 8.82, 8.37 și 8.00. Doi candidați sunt din Municipiul București și unul din Satu-Mare.

În lista primilor 20 de candidați nerepartizați se află și un elev din județul Giurgiu, provenit de la Școala „Banu Băleanu” din Bolintin Deal, care a obținut doar media 7.07, deși media cu care a absolvit clasa a VIII-a fost de 9.22.  El a obținut media 8.65 la Limba română, însă doar 5.50 la Matematică.

Potrivit datelor centralizate de minister, în județele Vâlcea și Harghita sunt procentele cu cei mai mulți elevi nerepartizați.

De precizat- după cum ne spunea inspectorul general adj. al Inspectoratului Școlar Județean  Giurgiu – prof. Neagu Ionel că această sesiune de examen a fost susținută doar de cei ce au susținut Examenul de Evaluare națională, doar aceștia au avut dreotul de a se înscrie în această primă etapă.

„Urmează și etapa a doua de admitere , etapă în care pot intra la Liceu, pe locurile rămase libere neocupate, cei care nu au fost repartizați  în prima etapă și cei care nu au susținut examenul de Evaluare nașională, căci au mai fost situații de corigență, în acest caz elevii  nu au putut să participe la această etapă” – mai menționa prof. Neagu .

 Totodată trebuie adăugat că înscrierile pentru a doua etapă a examenului de admitere în Liceu, au loc în perioada 10-12 august, iar repartizarea computerizată a candidaților se desfășoară între 17-18 august.

(Jurnal)

Foto: Romania Radio Actualități

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
78%
4.1m/s
100%
lun
14 °
mar
11 °
mie
13 °
J
17 °
vin
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!