Un tânăr de 19 ani, care obținuse permisul în urmă cu șase luni, a lovit vineri seară, cu autoturismul pe care-l conducea,  două autospeciale de poliție venite la un accident și un alt autoturism pe A1, sensul către Pitești.  În urma impactului un polițist  a fost  rănit și dus la spital, anunță Poliția Română. 

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au transmis că vineri seară, la ora 21:55, un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Giurgiu, care își luase permisul de conducere în urmă cu aproximativ șase luni, a condus o mașină pe Autostrada 1 București- Râmnicu Vâlcea, pe sensul către Pitești, iar la kilometrul 12, din cauza neatenției, a pierdut controlul volanului și a lovit o autospecială de poliție, aflată pe banda de accelerare, după care a lovit în partea din spate și o altă autospecială de poliție, aflată tot pe banda de accelerare.

Cea de-a doua autospecială de poliție a fost proiectată într-o mașină aflată pe aceeași bandă, care fusese implicată într-un accident rutier.

După ce a lovit cele două autospeciale de poliție, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a acroșat și un alt autovehicul condus regulamentar, pe banda a doua, de către un bărbat.

Un agent de poliție, care se afla într-o autospecială, a fost lovit și ulterior transportat la Spitalul Universitar, pentru îngrijiri medicale. Polițistul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor și a fost externat deja.

Șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cele două autospeciale de poliție se aflau pe banda de accelerare, cu luminile giratoare în funcțiune, veniseră pentru a face cercetarea la fața locului a unui accident rutier.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

(Jurnal)