Operaţiune dificilă în Bucegi: 10 salvamontişti au pornit în misiune, însoţiti de un elicopter, după ce câţiva alpinişti i-au anunţat că au văzut un cadavru în Valea Albă.
Victima era un bărbat din Giurgiu. Imediat ce i-au recuperat trupul, în zonă s-a declanşat o avalanşă, scriu cei de la protv.ro.
Un trup îngropat parțial în zăpadă a fost zărit aseară de câțiva alpiniști. Aceștia au sunat la 112, dar pentru că era întuneric, salvatorii au decis să pornească pe lumina în misiune și au cerut și un elicopter.
În Valea Albă din munții Bucegi au găsit o victimă din Giurgiu – un bărbat de 35 de ani – care s-a avântat pe munte fără echipament adecvat.
Gheorghe Haiduc, Salvamont Buşteni: “Cu siguranță a căzut, era îmbrăcat în blugi, cu o geacă normal de oraș, încălțămintea era undeva între pantof și gheață. La coborârea acestuia a fost nevoie să folosim niște sisteme de amaraj și coborâre, dar n-am reușit să înfigem pioleții în firul Văii, atât este de înghețată și peste stratul acesta înghețat, este depus un strat proaspăt de zăpadă.”
Zona este foarte periculoasă din cauza avalanșelor care se produc frecvent, așa cum s-a întâmplat și după ce a fost recuperat cadavrul. E posibil ca victima să fi fost surprinsă de o cădere de zăpadă.
Claudiu Vasilescu, Salvamont Buşteni: “L-o fi luat avalanșă, nu putem ști, știm cert că a suferit ceva traumatisme incompatibile cu viața. A avut o cădere și la baza lui acolo se află și o avalanșă scursă de curând. Pericol de avalanșă există încă în permanență.”
Inițial, salvamontiștii au crezut că victima este un angajat de la ISU Târgu Mureș care a dispărut de mai bine de două săptămâni, pe munte.
Gheorghe Haiduc, Salvamont Buşteni: “A nins, a fost viscol, indicii nu prea avem de zona în care s-ar putea află, e foarte greu. Probabil se va întâmpla același lucru ca în anii anteriori, că cineva să îl găsească întâmplător și să ne anunțe.”
Salvatorii fac apel la turiști să nu se aventureze pe traseele din Bucegi, pentru că este risc crescut de avalanșă.
Cine este turistul giurgiuvean, găsit mort…
Laurențiu Mosor era un împătimit al drumețiilor și al ieșirilor în natură, după cum arată fotografiile postate, în timp, pe contul său de socializare. El este de origine din Giurgiu, potrivit salvamontiștilor care au ajuns imediat la fața locului. De asemenea, în hainele sale au fost descoperite un bon de taxi care valora 220 de lei, dar și un trandafir.
Pentru moment cauzele morții sale sunt un mister, mai ales că Laurențiu Mosor își anunțase familia că pleacă în concediu la munte. Bărbatul a fost găsit pe Valea Albă, iar salvatorii spun că acesta este un traseu destul de complicat, iarna fiind chiar interzisă circularea lui ca urmare a gradului crescut de avalanșă.
Odată cu aflarea teribilei vești, mesajele de condoleanțe au început să curgă pe peretele contului de socializare al tânărului giurgiuvean.
(foto: FACEBOOK)