vineri, februarie 14, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Un cetățean american, cu permis de conducere fals, a fost depistat în Frontiera Giurgiu

Un cetățean american, cu permis de conducere fals, a fost depistat în Frontiera Giurgiu

0
Un  cetățean american, cu permis de conducere fals, a fost depistat în Frontiera Giurgiu

 

Miercuri, 21 mai, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean american, în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Ungaria.

Cu ocazia controlului de frontieră,  polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că permisul de conducere internațional este fals, iar permisul de conducere eliberat de autoritățile din SUA nu îi conferă dreptul de a conduce un vehicul pe teritoriul României.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal față de cetățeanul american pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice  a unui autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

(Sursa: ITPF Giurgiu)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
3.9 ° C
3.9 °
3.9 °
76 %
0.8kmh
100 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
1 °
lun
0 °
mar
1 °