
Poliţia oraşului Bolintin-Vale a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că în extravilanul localităţii Trestieni a avut loc un eveniment rutier. Un bărbat în vârstă de 52 de ani care conducea un moped electric a fost accidentat de o autoutilitară, decedând ulterior la spital.
Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Cosoba, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 601E, din direcţia Trestieni către Cosoba, ar fi intrat în coliziune cu un moped electric, condus de către un bărbat, de 52 de ani, din comuna Ulmi.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, care a fost transportat de urgență la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti. Ulterior, însă, la spital, „a survenit decesul acestuia”, după cum se arăta marţi, într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres.
Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări pentru ucidere din culpă după ce un bărbat în vârstă de 52 de ani care conducea un moped electric pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere a fost accidentat de o autoutilitară, decedând ulterior la spital.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul care conducea mopedul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Rezultatul testării cu aparatul etilotest pentru conducătorul autoutilitarei a indicat valoarea 0.
Sursa: IPJ Giurgiu