Un eveniment rutier petrecut miercuri dimineață în sensul giratoriu din imediata apropiere a Spitalului județean Giurgiu, a inflamat spiritele câtorva dintre opozanții social democraților giurgiuveni, administratori de site-uri locale.
Motivul este foarte simplu: cel acuzat este soțul unui cunoscut politician giurgiuvean, social democrat. Nu aș fi intervenit probabil niciodată într-o astfel de situație dacă nu aș fi cunoscut familia autorului acestui eveniment. Oameni cu școală, cu bun simț și mai ales cu simțul răspunderii , de vreme ce, așa cum se precizează în enunțul știrii, autorul accidentului a urcat victima în propriul autoturism și a transportat-o la spital, nicidecum sustrăgându-se anchetei desfășurate în astfel de situații de către organele de Poliție, mai ales că persoana acroșată pe o trecere de pietoni nu prezenta cine știe ce răni grave , iar cel de la volan nu se afla sub influența alcoolului și nici nu rula cu viteză…
În privința datelor ce urmează a fi date publicității printr-un comunicat al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Giurgiu, lucrurile sunt clare: Poliția nu ne va oferi niciodată, dragă Ioane ( Ion Mandu , administrator site ”Cronica giurgiuveană” – n.a.), nouă jurnaliștilor, date în plus, așa cum se procedează în statele civilizate, ci ne vor lăsa pe noi să deslușim, cu sprijinul surselor noastre, contextul evenimentelor. Ne convine, nu ne convine… asta e!
Revenind însă la cazul de față, mă întreb dacă cineva ar fi scris două rânduri despre acest eveniment în cazul în care în desfășurarea lui nu ar fi apărut o persoană publică tocmai bună de tăvălit prin ziare. Iată care au fost motivele care m-au determinat să abordez acest subiect căci, Doamne ferește!, așa ceva ni se poate întâmpla oricăruia dintre noi! Cine este conducător auto se confruntă aproape zilnic cu situații în care, parcă din senin, pietonii apar în fața autoturismului, prin locuri permise sau mai puțin permise, pe șosele.
În concluzie, atunci când scriu, după umila mea părere, oamenii de presă ar trebui să plece de la considerentul că toate subiectele trebuie tratate obiectiv, cu aceeași unitate de măsură a profesiei.
Aș dori mai degrabă să văd pe site-urile locale anchete ale unor situații ce afectează din punct de vedere social cetățenii acestei comunități, să mă minunez de implicarea lor directă în acțiuni de sprijin material și moral al celor aflați în situații dificile și nu speculând niște false subiecte de presă, din care nu putem obține decât cel mult satisfacția unor grupuri de interese și probabil putem ameliora oarecum stările noastre de frustrare personală.
Dar nu e mai comod așa? Stai la masă, dă unu’ un telefon și gata știrea! Ce atâta efort, anchete, întrebări, deplasări în teren, culegere de date de la instituții, dialoguri cu persoane implicate, ipoteze, confruntări, mult teren, timp cheltuit, neuroni uciși …Pentru ce toate astea? Mai bine stoarcem dintr-o informație fără cap și fără coadă cât putem, ca dintr-o lămâie și poate, la sfârșit, iese ceva…
Cei care au făcut presă la ”școală”, nu pe stradă, știu însă că una este să scrii despre un câine care a mușcat un om și alta e să scrii despre faptul că un om… a mușcat un câine! Ce zici Ioane, am dreptate?! (Care Ion? Păi nu v-am zis! Știe, dumnealui…Bibicu!)
(Florian Tincu)