Astăzi, în jurul orelor 15.30 ISU GIURGIU a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu produs la o hală cu destinația atelier de tâmplărie, în localitatea Mihăilești .
La fața locului au fost mobilizate forte și mijloace din 4 subunități , astfel: 2 ASAS de la Garda nr. 2 Mihăilești , 2 ASAS de la Detașamentul Bolintin Deal, 1 ASAS de la PL Călugăreni și 1 autocisterna de la Detasamentul Giurgiu.


După sosirea echipajelor la fața locului s-a constatat că arderea era generalizată la hala în suprafață de circa 800 mp, realizată din OSB și învelită cu eternita, existând posibilitatea propagării la alte 3 hale aflate în imediata apropiere.

O oră mai târziu, incendiul a fost localizat, acționându-se la lichidarea acestuia.
Din fericire nu au fost înregistrate victime sau alte probleme.