Agenția Națională de Meteorologie a revizuit avertizarea de vreme severă, dată marți, 4 februarie, în sensul că, o zi mai târziu, a venit cu noi precizări, modificând culoarea avertizării, din GALBEN, în PORTOCALIU. Astfel, pentru intervalul 5 februarie, ora 13,00 – 6 februarie, ora 07,00, sunt așteptate intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80-100 km/h în zona montană și 70-85 km/h în zonele joase de relief, viscol, vizibilitate redusă.

În aceste condiții, măsurile luate de municipalitate, după cum preciza primarul Nicolae Barbu, în cadrul conferinței de presă de miercuri, 5 februarie, sunt conforme cu evenimentele meteo așteptate.

Vom acționa cu utilaje atât mari, cât și de dimensiuni mai mici, pentru împrăștierea, în primul rând, a materialului antiderapant. Avem pregătite circa 380 de tone de material antiderapant, ce va fi împrăștiat din această noapte (n.r. – miercuri, 5 februarie), imediat după miezul nopții, când se așteaptă să cadă primii fulgi de zăpadă. Avem pregătite, de asemenea, trei tractorașe mai mici, dotate cu plug și sărăriță, care vor acționa pe trotuare, și 24 de buldoexcavatoare, ce vor intra, simultan, pe străzile dintre blocuri și în zonele de case, așa-numitele urgențe2”, spunea primarul Barbu.

Totodată, edilul a mai precizat că toți cei 110 angajați ai SC Giurgiu Servicii Publice SA sunt pregătiți să intervină la curățarea zonelor intens circulate (treceri de pietoni, intersecții, școli), precum și faptul că, în caz de producere a poleiului sau dacă se va forma strat de gheață pe străzi, se va interveni cu un autogreder.

Am trecut în revistă toate zonele în care se efectuează, în această perioadă, diferite lucrări, și am cerut în mod expres constructorilor să curețe zona, să pună panouri de avertizare, pentru a nu se crea probleme din cauza ploii, a zăpezii sau chiar a gheții”, mai preciza edilul municipiului.

Ca și în anii trecuți, orașul a fost împărțit în două, fiecare viceprimar având în subordine și răspunzând în mod direct de câte o jumătate: viceprimarul Ionuț Cioacă are în „jurisdicție” partea stângă a orașului, de la intrarea în municipiu dinspre București, iar viceprimarul Ion Dragomir, partea dreaptă, din același punct.

(Jurnal)