Ultima ediție a revistei de istorie literară și educație artistică, „VALAHIA”, este dedicată în majoritatea cuprinsului  ei, sărbătoririi poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naștere, recent, s-au împlinit 170 de ani.

Un număr extrem de atractiv prin temele propuse cititorilor. Astfel puteți afla cum se făceau raportările către Ministerul Educației Naționale la început de secol și de ce Giurgiu era considerat un oraș scump. Scriitorul Bebe Călinescu ne descrie câteva din străzile cele mai populare din Municipiu, în perioada interbelică, comparate la acea vreme cu două celebre repere negustorești din Capitală: străzile Gabroveni și Șelari.

Mariana Buzea Daia ne propune un scurt popas poetic, citându-ne din poemele sale, sub o prezentare biografică. Și tot în cuprinsul acestei reviste vă veți întâlni cu poezia Tangoului scrisă de către Nicolae Doftoreanu.

Veți afla totodată de ce au ales soții Ceaușescu să fugă la Târgoviște,  dar și despre povestea romanțată a unui cuplu de excepție: Ion Minulescu și Claudia Millian, dar și de ce românii sunt considerați părinții Turnului EIFFEL.

Mircea Alexa continuă foiletonul său despre presa giurgiuveană, de-a lungul timpului, în timp ce dr. Cosmin Georgescu mai adaugă câteva pagini la amintirile sale despre maiorescieni, într-un fragment din volumul dedicat  Colegiului „Ion Maiorescu” și implicit celor ce au absolvit cursurile acestui prestigios liceu.

Dintr-un material incendiar veți afla dacă Hitler a fost sau nu gay, conform unor documente desecretizate de către CIA; iar din altul  „Cum se îmbrăcau românii în secolul al XVII-lea”.  În cadrul unui alt material, Revista vă aduce argumente în favoarea teoriei că fraudarea alegerilor este tradiție națională la români. Evenimentul celebru cunoscut în istorie ca ”Noaptea cuțitelor lungi”  a ajuns la rândul lui la episodul 2 în care sunt înfățișate  abuzurile Cămășilor Brune, cazuri care de cele mai multe ori se încheiau cu crime.

Nu lipsesc din paginile revistei umorul, rubrica de religie și câteva imagini inedite ce ne arată cum se desfășurau sporturile de iarnă în perioada interbelică și care a fost rolul Casei Regale a României în promovarea acestora.

Așa cum afirmam în deschiderea acestei scurte prezentări, numărul 132 al revistei „VALAHIA”  vă provoacă la  lectură ca de fiecare dată, cu câteva materiale mai puțin cunoscute de publicul cititor, iubitor de istorie și literatură, materiale ce cu siguranță vă vor deschide apetitul pentru lectură.

Reamintim celor interesați că revista poate fi achiziționată de la chioșcurile de difuzare a presei cât și de la sediul societății editoare, din șis. București, Complex Ancora (redacția ”Jurnal giurgiuvean”).

(Kronikar)