AcasăActualitateTutun ascuns sub podeaua unui vehicul, descoperit în PTF Giurgiu

Tutun ascuns sub podeaua unui vehicul, descoperit în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit în urma unui control asupra unui vehicul autoutilitar, 113 kg tutun ascuns într-un loc special amenajat sub podeaua autoturismului.

În data de 07.05.2024, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unei mașini marca Mercedes Vaneo, înmatriculată în Bulgaria.

În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit într-un locaș special amenajat, aflat sub autovehicul, în podea, 113 kg de tutun vrac, ambalat în 34 de saci.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producere de produse accizabile, iar întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de  peste 10.000 lei, și autoturismul marca Mercedes Vaneo, în valoare de 25.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Sursa : Politia De Frontiera Romana

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
89%
5.9m/s
100%
mar
10 °
mie
13 °
J
9 °
vin
13 °
S
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!