Pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu vor efectua în perioada următoare activități de prevenire și de verificare a respectării cadrului legal de către operatorii de transport public de persoane, precum și transport în regim de taxi, având în vedere prevederile Hotărârii nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și Ordinului Comun al M.A.I. și M.T.I.C. 79/988 privind măsurile și regulile în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii vor informa atât conducătorii auto ai mijloacelor de transport public de persoane, transport în regim de taxi, pasagerii cât și călătorii aflați în gări, autogări, cu privire la prevederile normelor legale în vigoare și măsurile de protecție impuse de acestea.

Astfel, reamintim că în conformitate cu prevederile Ordinului Comun al M.A.I. și M.T.I.C. 79/988 privind măsurile și regulile în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, se impune a fi respectate următoarele reguli:

Conducătorii mijloacelor de transport sunt obligați să respecte următoarele reguli:

  • Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto trebuie să poarte mască de protecție, astfel încât să-i acopere gura și nasul.
  • Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.
  • În timpul pauzelor de drum, conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială, și să evite contactul cu alte persoane.
  • Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
  • Înainte de plecarea în cursă, se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport.
  • În zona ușii de acces a pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool.

Pasagerii sunt obligați să respecte următoarele reguli:

  • Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul.
  • La îmbarcare/debarcare, trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.
  • Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar la coborâre se realizează pe cealaltă/celelalte uși, dacă aceasta/acestea există.

În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ în regim de închiriere cu șofer se aplică următoarele măsuri:

  • Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.
  • Conducătorul mijlocului de transport trebuie să poarte mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport trebuie să fie dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.
  • Pasagerii au obligația de a purta mască de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.
  • Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze, zilnic, interiorul vehiculului.
  • În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să-și dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.

Operatorii economici care administrează infrastructura de transport, au următoarele obligații:

  • Să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane, de cel puțin 1,5 m, în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi, și respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor, cât și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptarea din interiorul terminalelor/stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară.

De asemenea, vă reamintim faptul că pe durata stării de alertă, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport persoane.

În cadrul acțiunilor viitoare, polițiștii vor întreprinde activități de verificare a respectării prevederilor legale, privind implementarea acestor măsuri de către operatorii de transport, personalul acestora și cetățenii care utilizează mijlocele de transport în comun, respectiv transport în regim de taxi.