”Ținuta și comportamentul polițistului de frontieră trebuie să fie exemplare”, susține comisarul șef al ITPF Giurgiu

0
640

”Să ai o atitudine exemplară față de cetățeanul ce îți trece frontiera este o condiție de bază ce trebuie cu sfințenie respectată”, ne spunea, într-un dialog avut recent, comisarul șef al Inspectoratului Teritorial al  Poliției de Frontieră  Giurgiu, Chiran Viorel Dumitru. 

Pentru instaurarea disciplinei în general,  avem un cod de etică al polițistului de frontieră. Sunt niște dispoziții date prin care care polițistul de frontieră trebuie să aibă o anumită conduită  față de participanții la trafic, să aibă un anumit comportament  și în plus trebuie să efectueze controale tematice asupra tutor persoanelor,  așa cum prevede regulamentul 399 – ne preciza comisarul șef.

În acest sens, de fiecare  dată când vom fi sesizați de către alte structuri,  de colegi de-ai d-stră din presă sau de alte persoane, asupra unor astfel de aspecte vom lua imediat măsuri… Se întâmplă uneori ca pe parcursul controlului să se constate  comportamente deviante la unii dintre lucrătorii noștri… Sesizați, vom  dispune măsuri de sancționare a lor,  conform statutului polițistului. Fiți siguri de asta…

De obicei insistăm pentru măsurile de remediere , chiar pe loc dacă se impune asta. De exemplu modul în care polițistul poartă cascheta, sau poartă scurta care trebuie să aibă pe ea insigna de identificare și celelalte – ne mai preciza comisarul șef al ITPF Giurgiu, Chiran Viorel, ce  sublinia faptul că ține extrem de mult la acest aspect, al ținutei și comportamentului polițisului, în Punctul de Frontieră.

(Jurnal)