AcasăActualitatePeste 10.000 de țigarete de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Peste 10.000 de țigarete de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unui control de rutină, o cantitate semnificativă de țigarete de contrabandă transportate cu un autoturism înmatriculat în România.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 21:00, pe Drumul Național 5 (DN5), când un echipaj al Poliției de Frontieră a oprit pentru verificare un autoturism condus de un cetățean român în vârstă de 37 de ani. În urma controlului amănunțit, polițiștii au identificat 10.120 de țigarete (echivalentul a 506 pachete), toate purtând timbru fiscal bulgăresc.

Țigaretele, a căror valoare estimată este de 15.180 de lei, depășesc cu mult limita legală admisă pentru transportul produselor accizabile. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru deținerea sau comercializarea de produse accizabile supuse marcării, fără respectarea prevederilor legale, fapta fiind încadrată în categoria infracțiunilor de contrabandă, potrivit Codului Fiscal.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale de către unitatea de parchet competentă.

Sursa: I.T.P.F. Giurgiu 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!