Acasă Actualitate Terenuri şi apartamente ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală, printre care...

Terenuri şi apartamente ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală, printre care și giurgiuveni, au fost indisponibilizate 

0
573

        Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au efectuat 62 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Bacău, Braşov, Călăraşi, Ialomiţa , Vaslui și Giurgiu, în cadrul a două dosare penale.

În fapt, cercetările privesc 5 grupări infracţionale specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, grupări care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale, ce desfăşoară activităţi în domeniul comerţului intracomunitar cu autovehicule rulate.

Prin intermediul acestor societăţi comerciale, ar fi fost achiziţionate autovehicule de la parteneri din spaţiul Uniunii Europene, cu preponderenţă din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franţa, Spania, dar şi din alte ţări, pe care, ulterior, le-ar fi vândut în România, fără a înregistra veniturile în evidenţele contabile şi fără a declara operaţiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

Activitatea infracţională a bănuiţilor ar fi fost săvârşită prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019.

Prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 97.000.000 de lei (aproximativ 20 de milioane de euro).

(Jurnal)