Astăzi, 4 martie, a avut loc, la sediul Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu”, secția Împrumut pentru copii, cea de-a doua întâlnire cu „Teatrul de păpuși la bibliotecă”.

De această dată, beneficiari ai proiectului au fost elevii claselor a VII-a și a VIII-a, de la Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Stoenești. Participanții, elevi de nota 10 la învățătură, au făcut cunoștință cu „Hansel și Gretel” din povestea lui H. C. Andersen.

Îndrumați de actrița Georgeta Antoniu și de regizorul Florin Antoniu, copiii au vizionat povestea, au mânuit păpușile și s-au transformat ei înșiși în personaje de poveste.

Biblioteca Județeană a oferit încă o dată copiilor din mediul rural prilejul de a intra în lumea poveștilor și a eroilor lor.

„Este un proiect drag nouă, în cadrul căruia încercăm, și prin această metodă, să îi aducem – în special pe copii – mai aproape de cartea tipărită, asta într-o epocă a informatizării, a digitalizării, când plăcerea de a frunzări paginile unei cărți aproape că a dispărut. Spre surprinderea mea, proiectul se bucură de un mare succes în rândul celor mici, nu o dată unii dintre ei plecând chiar cu cărți împrumutate de la secția destinată lor”, ne spunea directorul Bibliotecii Județene, Daniela Bardan.

(Jurnal)