AcasăActualitateTaximetriști giurgiuveni prinși în ofsaid de polițiști!

Taximetriști giurgiuveni prinși în ofsaid de polițiști!

Nu demult scriam despre taximetrele ale căror politică este prețul cursei în funcție de timpul meteo și de numărul de solicitări. Au fost însă giurgiuveni care au reclamat și faptul că mulți dintre ei nu fiscalizează cursele, stabilind prețul din ochi, după cum e îmbrăcat clientul…

Și uite așa miercuri, un grup de polițiști din cadrul Biroului Rutier, pe un interval de câteva ceasuri,  au dat sancțiuni la 11 taximetrişti  din numărul total de 32 de autoturisme verificate, ce efectuau transport de persoane.

Conform  celor aflați în control, taximetriștii  au fost prinşi făcând taximetrie fără aparatul de taxat şi lampa taxi în funcțiune. Acțiunea s-a desfășurat în comun cu reprezentanții Primăriei Giurgiu, pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi și prevenirea accidentelor rutiere.

Sancțiunile contravenționale s-au ridicat  la valoarea de 3.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și de închiriere (efectuare transport persoane fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune, cât și lipsă ecusoane).

Conform acelorași surse, activitățile polițiștilor se desfășoară pentru siguranța cetățenilor, recomandându-se tuturor să respecte normele legale în vigoare!

Sursa: IPJ Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!