Tânărul ce a abuzat o fetiță de 10 ani, din Giurgiu, a fost reclamat la Poliție de către mama acesteia

0
1971

În urmă cu doar o săptămână,  giurgiuvenii erau  oripilați de zvonul că  o copilă de numai 10 ani ar fi fost abuzată sexual de către un tânăr în vârstă de 16 ani, ambii din Giurgiu.

La acel moment mulți au crezut că este o știre fake menită să revigoreze mediile de socializare. Între timp însă zvonul s-a confirmat a se fi consumat în realitate.

Conform anchetei aflate în derulare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, dar și din depozițiile unor persoane ce o cunoșteau pe fetiță, am aflat că evenimentul ( sex oral) s-a produs cu la propunerea băiatului , care i-ar fi oferit minorei o sumă de bani pentru relația lor sexuală.

Actul în sine s-a consumat conform declarațiilor celor doi, în spatele unei clădiri dezafectate (garaj),  aflat în apropierea supermarketului din strada  Tineretului,  duminică, 14 mai, în ziua în care – ca o ironie a sorții – se sărbătorea Ziua tatălui!

Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, Prin ordonanța din data de 15.05.2023 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c din Codul Penal. 

Așa cum am aflat din ancheta  derulată de redacția noastră, totul a fost scos la iveală, în urma plângerii și totodată acuzațiilor mamei fetei, care s-a prezentat la Poliție, la scurt timp după consumarea evenimentului.

Din discuțiile avute cu o serie de persoane ce o cunoșteau pe fetiță, am aflat că fata învăța destul de bine…

De precizat că la audieri,  minora a fost consiliată psihologic de un reprezentant de specialitate din cadrul DGASPC Giurgiu, instituție care asigură asistență minorilor în asemenea situații. Ba chiar mai mult, așa cum ni s-a precizat, de multe ori instituția se sesizează din oficiu.

De precizat că pe toată perioada desfășurării anchetei minora va beneficia de consiliere psihologică. Ba chiar mai mult,  s-a propus și  consilierea gratuită a mamei minorei.

În prezent, tânărul acuzat de abuz sexual cu o minoră este cercetat în  stare de libertate.

Așteptăm rezultatul final al anchetei, pentru a vă putea prezenta concluziile la care au ajuns organele de cercetare și eventual sancțiunile propuse.

(Jurnal)