Am avut ocazia să vizitez o mulțime de talciocuri (târguri de vechituri) din diverse țări și orașe. M-am convins că peste tot în lume sunt o mare afacere: pentru Primării, pentru comercianți, clienți săraci sau bogați, artiști. Oamenii vin, se uită la marfa de pe tarabe, mai iau o gustare, beau un suc natural (de cele mai multe ori pregătit chiar atunci, pe loc, în fața clientului), sau o bere ori un șpriț. Apoi, cu forțele refăcute, continuă plimbarea printre standurile cu cărți – mai noi sau mai vechi, printre tablouri, standuri cu ceramică, sticlărie, poșete, haine, pălării, pantofi, uniforme militare vechi (chiar și uniforme de poliție!), bastoane, baloane, dulciuri turcești, mirodenii egiptene și multe, multe altele…

Iată, mai jos, câteva exemple:

– Marche au Puces de St. Ouen (Piața de pureci, mai pe românește) din Paris. Se întinde pe câteva zeci de hectare, plină de magazine și tarabe. Aici se organizează adevărate vernisaje de pictură, poți găsi tablouri și cărți rare, mobilă stil. Prețurile variază de la 5-10 euro până chiar și la 1-2 milioane de euro. Această „Piață de purici” din Paris este vizitată adesea – în calitate de modești cumpărători – de prinți, șeici, ambasadori, șefi de stat sau de guvern.

– Portobello Road din Londra – este un bazar londonez cu „ștaif”, așezat într-o frumoasă zonă urbană, turiștii plimbându-se prin cartierul aristrocat Notting Hill și printre magazinele bazarului Portobello. Se simte opulența, Anglia fiind un mare fost mare imperiu – totul strălucește de curățenie, decență și bun-simț. Se poate cumpăra orice, la prețuri decente, chiar și în urma unei mici târguieli…

– Românii din Timișoara sau Oradea se duc la Piața de Vechituri din Debrețin (Ungaria), pentru a căuta chilipiruri, antichități, monede din aur sau argint, picturi, statuete, lenjerie, cristale sau haine noi și second-hand. Piața este enormă și a fost concepută ca spațiu comercial, de distracție și relaxare, unde se pot cumpăra și produse alimentare. Este un bâlci în toată regula. Primăria câștigă bine, întrucât taxează pe toată lumea, fie vânzători, fie clienți.

Peste tot, pe unde am fost în Europa, sunt WC-uri civilizate, muzică, jocuri mecanice, spații de joacă pentru copii, ambulanțe, mașini de Poliție sau Pompieri, lucru ce induce vizitatorilor și comercianților un sentiment de siguranță.

Acum, cu mândrie patriotică, de la Londra mai „la vale”, în toate piețele și talciocurile vă pot spune că dai nas în nas cu cetățeni români…

A venit vremea, la final, să prezentăm și Talciocul Giurgiu. Duminică, 3 martie, la Giurgiu a fost o zi mohorâtă, cu burniță măruntă, dar numai pentru scurt timp. Lângă Stadion, spațiul este generos, sunt trei comercianți și doi polițiști locali. Încet, încet,apar și 3 sau 4 mușterii. Unul dintre comercianți este bulgar, din Ruse. I-am întrebat cum stă treaba, dar, drept răspuns, am primit câteva propuneri pe care să le înaintăm către Primărie: amenajarea unei piețe, pentru a nu mai expune marfa direct pe jos. Le-ar fi de folos și niște măsuțe din lemn, scaune, umbrele de protecție, care să fie închiriate cu ora. Oamenii din zonă duc lipsă de toalete, astfel că 5-6 cabine de WC ecologice, chiar și cu taxare, ar fi ideale, asta pentru a nu mai fi nevoiți să „ude” verdeața din împrejurimi. Mai mult, își doresc ca în talcioc să fie permis accesul și al celor cu grătare (mici, fripturi), cu sucuri, gogoși, vată de zahăr, sau alte asemenea. O altă doleanță a celor întâlniți duminică în talcioc era ca și muzicanților să le fie permis accesul, iar artiștii plastici „de ocazie”, talentați care ar putea executa tablouri „la minut”, să fie mai des întâlniți în talciocul giurgiuvean. Ce și-ar mai dori giurgiuvenii? Spații comerciale speciale pentru antichități, anticariat, numismatică, tablouri, sau ceramică, obiecte ce ar putea fi achiziționate atât de locuitorii municipiului, dar și de eventualii turiști. Cât despre mormanele de gunoaie, atât comercianții, cât și cumpărătorii, au spus că ar trebui să fie găsită o soluție astfel încât acestea să nu mai fie o imagine comună a zonei.

(dr. Florin MOLDOVAN)