AcasăActualitateȘTIREA ZILEI: Un american și-a cumpărat un Lamborghini din ajutoarele pentru COVID-19

ȘTIREA ZILEI: Un american și-a cumpărat un Lamborghini din ajutoarele pentru COVID-19

David T. Hines, în vârstă de 29 de ani, a obținut în mod fals aproape 4 milioane de dolari în cadrul Paycheck Protection Program (PPP), inițiativă lansată de statul american pentru a limita efectele economice provocate de epidemia de coronavirus, iar o parte din bani i-a folosit ca să-și cumpere un Lamborghini, potrivit NBC News.

Procurorii federali l-au pus sub acuzare pe bărbatul din Florida, acesta fiind acuzat că a obținut în mod fraudulos banii și că a folosit o parte din ei pentru a cumpăra un automobil Lamborghini, în valoare de 318.000 de dolari.

Agenții federali au pus sechestru pe Lamborghini și pe suma de 3,4 milioane de dolari găsită în conturile lui David Hines la momentul arestării sale.

Anchetatorii susțin că Hines a încercat să obțină ajutoare de 13,5 milioane de dolari de la statul american, solicitând bani în numele unor companii și depunând declarații false privind costurile cu angajații.

„Acești presupuși angajați nu existau în realitate sau câștigat doar o mică parte din suma pe care Hines o trecute în declarații”, se arată în documentele anchetatorilor.

„Haines a susținut că angajații companiilor sale au fost plătiți cu milioane de dolari în primul trimestru din 2020. Documentele eliberate de stat și bănci arată cheltuieli mici sau inexistete cu salariile în acesta perioadă”, susțin anchetatorii.

O bancă i-a aprobat împrumuturi de 3,9 milioane de dolari în cadrul PPP, iar în câteva zile Hines a cumpărat mașina de 318.000 de dolari. În următoarele săptămâni, bărbatul nu a plătit salarii, ci a cheltuit bani pe produse de lux în Miami.

Programul Paycheck Protection face parte din măsurile luate de statul american pentru a ajuta antreprenorii americani. Programul oferă împrumuturi nerambursabile micilor companii pentru a-și păstra angajații.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
77%
0.5m/s
37%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!