AcasăActualitateSportSpicul Izvoru a câștigat Cupa de Iarnă, organizată de A.J.F. Giurgiu!

Spicul Izvoru a câștigat Cupa de Iarnă, organizată de A.J.F. Giurgiu!

Disputată în Sala Sporturilor din Giurgiu, Cupa de Iarnă-AJF, competiție organizată de Asociația Județeana de Fotbal Giurgiu s-a terminat cu triumful celor de la Spicu Izvoru, club  ce și-a anunțat intențiile de accedere în eșalonul 3 la fotbal.
Gruparea de Liga a IV-a a învins în finală, cu 3-2, pe Energia Remuș, confirmându-și statutul de favorită a turneului, fiind singura echipă care nu a cunoscut înfrîngerea pe parcursul turneului.  
Finala mică a competiţiei a fost câștigată de AS Iepurești, obținând victoria fără probleme, 8-4, cu Victoria Adunații Copăceni.
În prima semifinală, fotbaliștii din Izvoru s-au impus cu scorul de 6-4 în fața celor din Adunații Copăceni, iar în cea de-a două semifinală, remușenii au câştigat  (scor 5-3), în fața celor din Iepurești.
Din păcate au fost și incidente pe parcursul competiției. Edilul şef al celor din Singureni şi-a amintit vorba „Eu vin la fotbal ca să înjur” şi chiar a înjurat pe organizatori ca la „ușa cortului”, cum spune o vorbă românească, fapt ce a făcut ca gruparea din  Singureni, să fie exclusă din sferturile competiției.
AJF Giurgiu a premiat primele patru clasate cu diplome,medalii și articole sportive.
ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
2m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!